Sharapova va rata întreg sezonul pe iarbă! Rusoaica nu va juca la Wimbledon din cauza accidentării de la Roma
Maria Sharapova, fost număr 1 mondial, va rata turneele disputate pe iarbă din acest sezon, inclusiv Wimbledon-ul. Sportiva din Rusia nu și-a revenit complet după accidentarea la coapsa stângă pe care a suferit-o luna trecută la Open-ul italian.
„Investigațiile suplimentare pe care le-am efectuat au arătat că, din păcate, accidentarea musculară suferită la Roma nu îmi va permite să concurez în turneele de iarbă”, a fost mesajul postat de Sharapova pe contul său oficial de Facebook.
Sharapova nu a primit acceptul de a juca la Roland Garros, competiție încheiată sâmbătă, 10 iunie, însă poziția în clasamentul mondial i-ar fi permis să joace în calificările de la Wimbledon. Primul turneu la care rusoaica ar fi trebuit să participe era cel de la Birmingham.
Din pricina acestei accidentări, Sharapova, câștigătoare a cinci turnee de Grand Slam (a triumfat și la Wimbledon în 2004), nu va putea urca suficient de mult în clasamentul WTA pentru a putea participa direct la US Open. Astfel, oficialii competiției americane vor fi trebui să decidă dacă rusoiacă va fi primi sau nu un wildcard, informează Reuters.