Toni Nadal, cel mai titrat antrenor de tenis, prin prisma rezultatelor obținute alături de nepotul său, Rafael, a transmis o scrisoare emoționantă de retragere. Dedicată lui Rafa, fanilor, jurnaliștilor, și tenisului. La fel de emoționantă precum cea prin care Kobe Bryant a spus „Abio, baschet”.
Toni Nadal, omul care a fost alături de Rafa la fiecare dintre cele 16 titluri de Mare Șlem câștigate, la fiecare dintre cele 30 de titluri Masters 1000 spune „Vă las acum. Mulțumesc din inimă și rămas bun!„.
Mulțumesc, Rafael!
Turneul Campioilor de săptămâna trecută a fost cireașa de pe tortul carierei mele de antrenor pentru nepotul meu Rafael Nadal. Închei o perioadă fericită de 27 de ani, care a început în ziua în care fiul fratelui meu Sebastian a intrat pe terenul meu de tenis, la vârsta de trei ani. Astăzi, eu sunt cel care iese de pe terenul lui, dar drumul meu nu se termină aici. Îmi voi păstra legăturile cu tenisul, pentru că, din fericire, aspirațiile mele și dragostea mea pentru acest sport rămân intacte.
De când a început cariera de tenis a nepotului meu, am încercat să-i dezvolt un caracter puternic, un caracter decisiv pentru a face față dificultăților tenisului – în special, și ale vieții – în general, deoarece am simțit întotdeauna că există un numitor comun care stă la baza celor două.
În toată această perioadă, am fost mai degrabă înverșunat decât împăciuitor, și mai mult exigent decât aplecat spre compliment. Am transmis mai mult un sentiment de nemulțumire decât unul de aprobare și l-am făcut întotdeauna să-și asume toată responsabilitatea. Urmând cuvintele lui Francisco de Quevedo („oricine se așteaptă ca totul în viață să fie după bunul său plac va avea parte de multe dezamăgiri”), nu am făcut niciodată lucrurile mai ușoare pentru Rafael.
Am avut norocul de a fi contemporan cu o generație de jucători excelenți, dar am încercat întotdeauna să mă asigur că apărarea intereselor propriului jucător nu mă împiedică să îi apreciez pe ceilalți, dintr-o perspectivă mai mult sau mai puțin echilibrată. Niciodată nu am înțeles de ce rivalitățile ar trebui să se extindă dincolo de terenul de tenis și nici nu am considerat vreodată un rival ca fiind un dușman. Acest lucru mi-a permis să îi apreciez, să îi respect și să învăț de la ei.
Trăim într-o societate în care câștigă teren fanatismul, mai ales în politică, dar și în alte domenii, iar asta ne face să considerăm punctul nostru de vedere drept singurul valid și să respingem, să subestimăm și chiar să detestăm pe oricine gândește sau simte altfel. Pentru a folosi un exemplu din lumea sportului: preferința mea pentru FC Barcelona nu mă împinge la o laudă exagerată pentru tot ceea ce face, și nici nu mă determină să resping violent și sistematic tot ce are legătură cu Real Madrid.
Cred că ar fi bine ca noi toți să începem să ne temperăm pasiunile în ceea ce privește sportul și să extindem această atitudine la orice altceva.
A venit momentul să mă uit înapoi, să recunosc și să-mi exprim recunoștința pentru tot ceea ce mi-a dat această profesie. Recunoștința mea este adresată multor oameni care sunt mai mult sau mai puțin anonimi și care au fost de partea mea în această călătorie de-a lungul anilor.
Mulțumesc, de asemenea, tuturor jurnaliștilor străini, și mai ales celor spanioli, pentru că au demonstrat atâta rigoare și respect pentru nepotul meu și, prin urmare, pentru mine. Nu s-au aventurat într-o campanie de discreditare când lucrurile s-au complicat pentru Rafael. Am simțit mult mai multă încurajare și înțelegere din partea mass-media decât dorința de a ne lovi cu piciorul atunci când eram la pământ din cauza crizelor legate de joc sau a accidentărilor.
Mulțumesc și tuturor fanilor care au călătorit la toate turneele și au cumpărat bilete, care și-au întrerupt orele de somn pentru a viziona meciurile de noapte și care au susținut, au aplaudat și s-au simțit mișcați de fiecare dintre victoriile și înfrângerile lui Rafael. Sprijinul și afecțiunea lor l-au ajutat să ridice mai multe trofee în aer, așa că și eu le sunt foarte recunoscător.
În cele din urmă, într-un mod foarte special, trebuie să-i mulțumesc foarte mult persoanei care, în cea mai mare măsură, este responsabilă pentru norocul meu: nepotul meu Rafael. Relația mea cu el a fost întotdeauna neobișnuit de ușoară, având în vedere lumea în care trăim. Datorită educației sale bune, a atitudinii respectuoase și a pasiunii sale, am reușit să-mi explorez și să-mi exprim propria abordare a acestei profesii. Mulțumită lui, am avut experiențe care depășesc cu mult tot ceea ce am putut visa vreodată ca antrenor. Cu el, am călătorit în locuri incredibile și am întâlnit oameni relevanți, interesanți din multe domenii ale vieții. Până în prezent. mă simt extrem de apreciat și iubit pentru că el mi-a amplificat mie profilul cu mult mai mult decât meritam.
Antonio Muñoz Molina a spus în eseul său „Todo lo que epo sólido”, făcând aluzie la personajele care ocupă poziții înalte chiar înaintea crizei, ceva de genul: „Am crezut că au fost acolo pentru că sunt foarte capabili și inteligenți, când în realitate este adesea invers: pentru că sunt acolo sus, am ajuns să credem că sunt foarte capabili și inteligenți”.
Vă las acum cu acest gând, pentru a evita supraestimarea când mă întorc la studenții mei din Manacor. Mulțumesc din inimă și rămas bun”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER