Maria Șarapova (31 de ani, 28 WTA) vrea o nouă favoare din partea șefilor tenisului mondial după invitațiile primite pe tablourile principale imediat după scandalul de dopaj în care a fost implicată în 2016. Acum, Federația de Tenis din Rusia vrea să-i obțină dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 2020, chiar dacă rusoaica nu este eligibilă.
Pentru a participa la JO, o sportivă trebuie să-și reprezinte țara în ciclul olimpic premergător, dar Maria Șarapova nu a mai jucat pentru echipa de Fed Cup a Rusiei din 2015. Chiar și așa, Samil Tarpișev, președintele Federației Ruse de Tenis, a declarat că nerespectarea regulii nu ar trebui să fie o problemă, urmând să se adreseze Federației Internaționale de Tenis: „Faptul că nu am inclus-o în echipă pe Șarapova nu înseamnă că nu va juca la Olimpiadă. Dacă este necesar, vom trimite o scrisoare către Federația Internațională de Tenis în care vom explica faptul că nu a putut juca pentru că a fost accidentată și asta va fi suficient”, a declarat șeful tenisului din Rusia, pentru Punto de Break.
Accidentată la umăr, Maria a jucat foarte puțin în ultimul timp, iar în 2019 a prins doar trei turnee. După un sfert la Shenzhen, în prima săptămână a anului, și o optime la Australian Open, s-a retras, la finalul lui ianuarie, înaintea optimii de finală cu Daria Kasatkina, de la Sankt-Petersburg. Totuși, același Tarpișev dă asigurări: „Maria visează să joace la Tokyo și să câștige medalia de aur, am vorbit de multe ori despre acest lucru. Lucrurile s-ar schimba doar dacă ar fi forțată să-și încheie cariera din cauza accidentării, dar sper ca acest lucru să nu se întâmple”, a mai declarat șeful tenisului din Rusia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER