Si, Mona! Halep e în sferturi la s’Hertogenbosch, după ce a spulberat-o pe Vinci

Halep (45 WTA) s-a calificat în sferturi la s”Hertogenbosch, după ce a învins-o pe italianca Vinci (11 WTA), scor 6-0, 6-1.

Simona Halep (21 de ani, 45 WTA) se simte la fel de confortabil și pe suprafață lentă și pe iarbă. După ce săptămâna trecută a câștigat primul turneu al carierei, la Nürnberg, eleva lui Andrei Mlendea a călătorit opt ore cu trenul până în Olanda, pentru a face la s”Hertogenbosch ultimele retușuri în vederea turneului de la Wimbledon. Iar în drumul către sferturi, aseară, i s-a ivit principala favorită, Roberta Vinci (11 WTA, 30 de ani), jucătoare cu care s-a văzut în 2013 mai des decât cu familia. La prima dispută, constănțeanca a capotat în fața italiencei pe hard, la Paris (0-6, 3-6), dar și-a luat revanșa pe zgură, la Roma (6-4, 6-2). Și cum covorul verde era unica suprafață pe care nu se duelaseră în 2013, „crengile” tabloului de la s”Hertogenbosch le-au pus din nou față în față. Simona a confiscat primul act la 0, pentru ca în manșa secundă să facă întâiul breabreak la 2-1 și să se distanțeze succesiv. Pentru semifinale, Halep se luptă cu Lesia Tsurenko.


Naționalele de înot
Campioni (prima zi)

50 m spate feminin: Popa Ioana Alexandra 30:20, 50 m spate masculin: Ungur Cătălin Paul 26:52, 100 m fluture feminin: Dobrin Alexandra 1:03,09, 100 m fluture masculin: Coci Alexandru 53:67, 200 m bras feminin: Popa Ioana Alexandra 2:33,28, 200 m bras masculin: Tudose Constantin 2:22,09, 4×200 m liber feminin – Dinamo (Cosma Ionela, Bocșa Bianca, Zboiu Nicoleta, Benea Daniela), 4×200 m liber masculin – Municipal Brașov (Cristea Horia, Sabău Alexandru, Coci Alexandru, Coste Alin)

TENIS / Sorana, favorită 22 la Wimbledon
Sorana Cîrstea (22 WTA) va fi cap de serie numărul 22 la Wimbledon, turneu ce va începe luni. De asemenea, perechea Tecău/Mirnîi va fi cap de serie numărul 7 în proba de dublu masculin. Primii trei favoriți (masculin): 1. Novak Djokovici (Ser), 2. Andy Murray (MBr), 3. Roger Federer (Elv). Primele trei favorite: 1. Serena Williams (SUA), 2. Victoria Azarenka (Blr), 3. Maria Șarapova (Rus).

TENIS / Tecău, în semifinale
Horia Tecău și Max Mirnîi, (favoriți 2) s-au calificat ieri  în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), după ce au trecut în sferturi, 6-4, 6-3, de cuplul Bracciali/Erlich (Italia/Israel). În semifinale, Tecău și Mirnîi vor întâlni învingătorii partidei dintre perechea Florin Mergea/Filip Polasek și cuplul Thiemo De Bakker/Jesse Huta Galung.

FORMULA 1 / Mercedes, exclusă?
Scandalul testului ilegal de pneuri realizat de echipa Mercedes alături de producătorul Pirelli pe circuitul de la Barcelona între 15 și 17 mai a luat amploare. Conform cotidianului „Guardian”, echipa la care evoluează Lewis Hamilton și Nico Rosberg ar putea fi exclusă din Formula 1 după ce va fi judecată azi de FIA. În cazul în care nu va fi exclusă, Mercedes riscă o amendă sau o depunctare serioasă.

CICLISM / Turul României începe pe 30 iunie!
A 50-a ediție a Turului României va debuta duminică, 30 iunie, cu un prolog pe echipe de 16 kilometri, în municipiul Marghita. În acest an, Mica Buclă, care va avea șase etape, îi va purta pe rutieri preț de 1033 de kilometri. Cea mai dificilă manșa va fi cea de-a doua, dintre Odorhei și Miercurea Ciuc, cu două cățărări de categoria B, iar finalul va avea loc la București, pe 6 iunie.

Publicat: 20 06. 2013, 09:38
Actualizat: 20 06. 2013, 09:39