Dominația impusă de Simona Halep în turneul de la Madrid este fără egal în tenisul feminin la nivelul celui de-al doilea eșalon valoric de concursuri – Premier Mandatory, serie depășită ca importanță doar de Grand Slam-uri. Românca a adunat cele mai multe prezențe în finală în cel mai scurt interval de timp, corectând recordul deținut până acum de Serena Williams.
Încă înainte de a juca ultimul meci la ediția 2019 a Mutua Madrid Open, Simona Halep s-a ales cu un record, devenind sportiva cu cele mai multe finale jucate în capitala Spaniei (4). Ediția 2014 a acestui turneu a pus-o pe Simona pe lista celor mai bune jucătoare pe zgură, după un parcurs de excepție, încheiat cu o finală strânsă cu Maria Șarapova. De atunci, în șase ediții, Halep a adunat patru prezențe în finală.
Circuitul WTA a lansat actualul sistem de clasificare a turneelor în Premier Mandatory, Premier 5, Premier și International în 2009. Per total, Maria Șarapova are cele mai multe prezențe în finalele acestei serii (9), însă acestea s-au împărțit destul de uniform între cele patru turnee, de la Indian Wells, Miami, Madrid și Beijing (trei turnee disputate pe hard, unul pe zgură).
Din 2009 până în prezent, doar Serena Williams, la Miami, a mai reușit să adune patru prezențe în finală la același turneu Premier Mandatory, în condițiile în care, trebuie spus, americanca a boicotat turneul de la Indian Wells până în 2015. Serena a disputat însă șapte ediții ale turneului din Florida de la prima până la ultima prezență înregistrată în finală, astfel încât Simona are un palmares mai convingător la Madrid.
Indian Wells
Miami
Madrid
Beijing
Topul celor mai multe finale jucate în seria de turnee Premier Mandatory:
1. Maria Șarapova – 9 finale
2. Serena Williams – 8 finale
3, Caroline Wozniacki și Victoria Azarenka – 7 finale
4. Simona Halep și Agnieszka Radwanska – 5 finale
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER