Simona a convins-o! Rivala care o anunță pe Halep mare favorită la US Open + ce spun specialiștii

Parcursul excelent pe care Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) l-a avut în sezonul de hard nord-american a convins-o pe Garbine Muguruza (25 de ani, 12 WTA). Din punctul de vedere al ibericei fost lider mondial, constănțeanca e marea favorită a turneului de la US Open (27 august – 9 septembrie).

Câștigătoare la Montreal și la o minge distanță de titlul de la Cincinnati, Halep nu a câștigat doar puncte importante și bani, ci și respectul adversarelor cu care se va lupta la Flushing Meadows. Una dintre ele, iberica Garbine Muguruza, a nominalizat-o pe Simona la titlul de favorită la câștigarea competiției pe care Halep o va începe din postura de favorită 1: „E un turneu foarte important. Cred că Halep este favorită. A jucat foarte bine în ultima perioadă și este numărul unu mondial. Serena este, de asemenea, o jucătoare periculoasă”, a transmis jucătoarea din Spania, cu câteva zile înaintea startului ultimei mari competiții din 2018.

Dacă Simona atacă US Open pe fondul unei forme bune, dar cu mici probleme la tendonul lui Ahile, Garbine nu a mai produs un rezultat important de la Roland Garros, când chiar Halep o elimina în semifinale. Eliminată în optimi la Birmingham, în turul al doilea la Wimbledon și în turul al doilea la Cincinnati, Muguruza a ieșit din top 10, ocupând doar locul al 12-lea în ierarhia mondială.

Specialiștii o contrazic pe Muguruza

Deși multe dintre oponentele Simonei sunt de părere că românca trebuie considerată jucătoarea de bătut pe cimentul american, opinia specialiștilor din tenis e cu totul alta. Într-un top al cotelor oferite de bookmakeri pentru câștigătoarea US Open-ului, Halep e doar a treia, cu o cotă de nouă pentru al doilea triumf într-un turneu de Grand Slam. Principală favorită e considerată Serena Williams (cotă 6), iar locul al doilea în top e ocupat de Angelique Kerber (cota 8.5).

US Open va începe pe 27 august și se va termina pe 9 septembrie, iar Simona și restul jucătoarelor din România își vor afla adversarele joi seară, în jurul orei 21:30.

Publicat: 23 08. 2018, 19:02
Actualizat: 23 08. 2018, 19:34