Simona a început în forță anul 2015: „Mi-ar plăcea să repet performanța lui Na Li de la Australian Open”
Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, sâmbătă, după ce a câștigat turneul de la Shenzhen (China), că startul de sezon a fost fantastic pentru ea, subliniind că și-ar dori să repete performanța fostei jucătoare chineze Na Li, care s-a impus în 2014 la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
„A fost un început de an fantastic, mulțumesc fanilor că au venit să ne sprijine, a fost foarte bine pentru mine. Mi-ar plăcea să repet performanța lui Na Li la Australian Open, vreau să iau fiecare meci în parte și să fac un turneu bun la Melbourne, dar mai întâi mă gândesc la Sydney. Mulțumesc organizatorilor, românilor care au fost alături de mine și echipei mele. Ne vedem anul viitor”, a declarat Halep după ce a câștigat turneul de la Shenzhen.
Halep a fost premiată la Shenzhen de Na Li, fosta jucătoare chineză de tenis, care s-a retras din activitate anul trecut și care are în palmares două titluri de Grand Slam, Roland Garros în 2011 și Australian Open, în 2014.
Australian Open, primul Grand Slam al anului, va avea loc în perioada 19 ianuarie – 1 februarie, la Melbourne.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul unu, a câștigat turneul de la Shenzhen (China), cu premii de 500.000 de dolari, după ce a trecut în finală de elvețianca Timea Bacsinszky (locul 47 WTA), cap de serie numărul 8, scor 6-2, 6-2.
Halep a obținut al nouălea titlu al carierei, după un meci care a durat 62 de minute.
Turneul de la Shenzhen este din categoria WTA International, finalista urmând a primi 180 de puncte WTA și 55.323 de dolari, iar câștigătoarea 280 de puncte WTA și 111.163 de dolari