Simona Halep este cea mai bună jucătoare atât din punct de vedere sportiv, cât și vestimentar! Sportiva în vârstă de 26 de ani a câștigat premiul pentru cea mai frumoasă ținută a lunii februarie, spulberându-și adversarele în sondajul lansat de Asociația Tenisului Feminin (WTA).
Fanii adoră noua imagine a Simonei, pe care o prinde bine echipamentul Nike! Constănțeanca a jucat la turneul de la Doha în hainele noului sponsor, fiind votată într-o proporție covârșitoare în sondajul pentru cea mai frumoasă ținută a lunii februarie. Echipamentul de culoare roz, format din pantaloni scurți, tricou cu dungi negre și șepcuță, i-a adus lui Halep 83% din voturile fanilor.
Admiratorii au considerat că echipamentul Nike îi vine mult mai bine Simonei Halep decât Petrei Kvitova. Cehoaica a purtat o ținută identică, dar a primit numai 2,17% din voturi. Elina Svitolina, tenismenă îmbrăcată tot de Nike, dar care a jucat în maiou, nu în tricou, a strâns 2,15% din voturi. Celelalte nominalizate au fost Anastasia Pavliucenkova (Sofibella, 1,59%), Karolina Pliskova (Fila, 2,19%) și Julia Goerges (Asics, 3,6%).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER