Simona Halep (2 WTA) se află pe lista oficială a jucătoarelor înscrise la Melbourne Summer Series 2021, ce cuprinde două turnee de categorie WTA 500 desfășurate în paralel.
Organizatorii Melbourne Summer Series, un eveniment de tenis inedit care a fost înființat în contextul pandemiei, au anunţat că 49 dintre primele 50 de jucătoare ale lumii, inclusiv Simona Halep, vor participa la cele două turnee de categorie WTA 500. Kiki Bertens (Olanda, 9 WTA) este singura absență de marcă.
Competițiile ce vor avea loc în paralel, între 31 şi 6 februarie, la Melbourne, înaintea Australian Open (8 – 21 februarie), sunt dotate cu premii în valoare totală de câte 565.530 de dolari. Capii de serie ai turneelor vor fi stabiliți într-un mod neobișnuit.
Primele 32 de jucătoare din clasamentul WTA vor fi împărțite în două grupe de câte 16 şi vor fi capi de serie la Gippsland Trophy, respectiv Yarra Valley Classic, așa cum au fost denumite cele două turnee feminine ale Melbourne Summer Series. Great Ocean Road Open şi Murray River Open vor fi cele două turnee masculine de câte 250 de puncte.
Tablourile principale ale celor două concursuri vor fi completate cu jucătoare stabilite prin tragere la sorţi și vor avea câte 64 de jucătoare. Calificările şi meciurile de pe tablourile principale încep la 31 ianuarie, după ce toate jucătoarele au încheiat o perioadă de carantină de 14 zile de la sosirea la în Australia. Simona Halep (2 WTA), Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA) şi Irina Begu (78 WTA) sunt reprezentantele României acceptate direct la Melbourne Summer Series.
De asemenea, un alt turneu feminin, de categorie WTA 250, se va desfăşura după 15 februarie la Melbourne, atunci când Australian Open intră în a doua săptămână de concurs. Jucătoarele eliminate în primele tururi vor avea astfel posibilitatea de a rămâne la Melbourne pentru a lua parte la o nouă provocare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER