Simona Halep a aflat când joacă în turul III la Miami. Organizatorii au anunțat ora meciului cu Polona Hercog
Organizatorii de la WTA Miami au făcut publică ora de disputare a meciului din turul 3 al Simonei Halep (3 WTA). Românca va juca împotriva Polonei Hercog (Slovenia; 93 WTA) duminică, de la 20:00.
În turul secund, Simona Halep a trecut de Taylor Townsend (96 WTA), 6-1, 6-3. A doua favorită a depășit-o în viteză de meciul inaugural de la Miami, învingând-o net pentru a treia oară din tot atâtea partide directe pe americanca anunțată, cândva, drept o promițătoare speranță a circuitului. Chiar dacă și-a pierdut serviciul în start de set doi, Halep a făcut cam ce a vrut pe teren, câștigând 60% dintre punctele pe retur și și-a etalat din nou excelenta deplasare în teren.
Halep participă și în proba de dublu, unde face pereche cu Julia Goerges (Germania). La prima apariție împreună pe un teren de tenis, cele s-au descurcat de minune, iar luni vor fi puse în fața unui nou duel cu două specialiste ale probei de dublu. Eliminată din proba de simplu de către Caroline Wozniacki, Monica Niculescu a făcut un meci foarte bun alături de partenera sa, americanca Abigail Spears, și le-a eliminat, scor 6-3, 7-5, pe Anna-Lena Groenefeld (Germania, locul 29 la dublu) și Lucie Hradecka (Cehia, locul 22 la dublu).