Simona Halep a ajuns la Wuhan. Surpriza pregătită de organizatori în momentul aterizării. FOTO

Simona Halep, liderul clasamentului WTA, a ajuns în China, unde va participa la turneul de la Wuhan. La aterizare, românca a fost întâmpinată de câțiva organizatori, care i-au oferit un buchet de flori, cu mesajul R.G., menit să îi aducă aminte de primul titlu de Mare Șlem, de la Roland Garros.

Simona Halep va lua parte la primul turneu după eșecul de la US Open, unde a pierdut în primul tur. Este favorită principală la Wuhan, prima competiție din sezonul asiatic. Turneul debutează pe 23 septembrie, astfel că Simona a ajuns deja în China, pentru a se acomoda cu suprafața de joc, condițiile meteo și cu fusul orar. Joi dimineață, la aterizare, nr. 1 mondial a fost așteptat de câțiva organizatori, care au făcut câteva poze cu ea și i-au oferit un buchet de flori. Pe aranjamentul floral erau inscripționate inițialele R.G, aluzie la Roland Garros, primul turneu de Mare Șlem cucerit de Halep.

Mi-ar plăcea foarte mult să termin acest an pe locul 1 mondial. Sper să fac rezultate bune și pe final de 2018. A fost un an frumos într-adevăr, cu siguranță cel mai bun de până acum„, a spus Simona Halep pentru Pro TV.

Turneul de Wuhan are loc în perioada 23 – 29 septembrie. Din staff-ul româncei lipsește antrenorul Darren Cahill, care și-a luat o mică pauză. Va reveni pentru următoarele competiții, la Beijing și Singapore.

Publicat: 20 09. 2018, 14:29
Actualizat: 20 09. 2018, 14:30