Simona Halep a anunțat că Darren Cahill e noul său antrenor! Surpriză uriașă VIDEO

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Dan Mirea
Simona Halep a anunțat că Darren Cahill e noul său antrenor! Surpriză uriașă VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep l-a readus în lojă pe Darren Cahill, australianul care a dus-o pe primul loc mondial. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de nr.6 WTA, care până acum a fost pregătită de Daniel Dobre.

„Hi, guys! Am vești minunate să vă împărtășesc! După un an în care nu l-am avut în echipă, sunt fericită să vă anunț că Darren (n.r. Cahill) va fi din nou alături de mine din noul sezon! Anul trecut te-am „terminat”, dar sunt gata să o fac din nou. Bine ai revenit! Abia aștept să începem să lucrăm din nou împreună!”, e anuțul făcut de Simona Halep pe contul de Facebook.

CE SPUNEA CAHILL ÎN NOIEMBRIE 2018

 „După o perioadă în care m-am gândit foarte mult,  după multe discuții și după mulți ani în care am petrecut peste 30 de săptămâni pe an departe de familia mea, am luat decizia de a lua o pauză de 12 luni din a mai antrena pentru  a-mi susține copiii, care intră într-o perioadă importantă a vieții, fiind în ani terminali la liceu. Vreau să-i mulțumesc Simonei pentru patru ani fantastici. Empatia ei, personalitatea sa, etica în munca pe care o depune, generozitatea și profesionalismul m-au făcut să stau alături de ea cu plăcere, din postura de antrenor.

Este o femeie tânără cu clasă și o persoană pe care o respect mult, ceea ce e mult mai important decât orice rezultat obținut. Am avut un job de vis și vreau să-i mulțumesc pentru că a făcut să fie așa, dar și pentru oportunitatea de a lucra cu cineva talentat și dedicat precum este ea.

Îi doresc Simonei și echipei sale continuitate în rezultate și o voi încuraja de pe margine în următorul an. Vreau să-i menționez și pe Theo Cercel, pe Andrei Cristofor și pe Virginia Ruzici pentru susținerea lor, încrederea, prietenia și munca excelentă depusă de-a lungul anilor.

Și, în cele din urmă, le mulțumesc fanilor români care au dat dovadă de pasiune și susținere pentru fata lor (n.r. – Simona Halep). Sunteți extraordinari, serios! Mulțumesc pentru că l-ați adoptat pe acest australian în ultimii patru ani și că l-ați făcut să se simtă minunat în țara voastră. Mulțumesc! „, a transmis Darren Cahill.

Știre în curs de actualizare

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
Bucurie fără margini pentru Elena Udrea. Adrian Alexandrov i-a confirmat personal
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×