Simona Halep a fost pusă în dificultate de organizatorii de la Roland Garros, cu un quiz. Românca a fost întrebată despre istoria, mâncarea tradițională și literatura franceză. Nu a părut foarte sigură pe ea în momentul răspunsurilor. Se descurcă mult mai bine pe terenurile de tenis din Paris, unde are șansa să își treacă în palmares al doilea Mare Șlem al carierei.
Filmulețul a fost urcat pe pagina de Facebook a turneului de Mare Șlem, a strâns 12.000 de vizualizări și a primit sute de like-uri. În primă fază, Simona Halep a trebuit să recunoască un sportiv de judo din Franța, pe Teddy Riner. Ulterior, românca a fost nevoită să numească un fel de mâncare. „Mănânc asta în fiecare zi, îi ador„, fiind vorba de cartofi gratinați. Cele mai mari dificultăți le-a avut în momentul în care a trebuit să recunoască Luvru pe care a promis să îl viziteze „după ce se retrage” și când i-a fost prezentată coperta cărții „Mizerabilii”, de Victor Hugo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER