Simona Halep a explicat primul moment tensionat oferit cu antrenorul Daniel Dobre: „Am fost dominată de negativism”

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a oferit, miercuri, în timpul meciului cu Qiang Wang, primul moment tensionat cu antrenorul Daniel Dobre, de când cei doi colaborează. Sportiva și-a certat noul antrenor pentru el, dar și stafful său, aplaudau când ea pierdea puncte în fața chinezoaicei. La o zi după meci, Simona și-a explicat ieșirea nervoasaă.

În sferturile de finală, Simona Halep a trecut de chinezoaica Qiang Wang, scor 6-4, 7-5. În setul al doilea, Simona a avut o scădere în joc, însă a revenit fantastic de la 1-5. În primul set, la on-court coaching, Simona i-a reproșat lui Daniel Dobre că el, împreună cu stafful, aplaudă când ea greșește sau adversara Wang făcea puncte.

„Am fost dominată de negativism, dar am fost capabilă să opresc această tendință și apoi a fost mult mai bine, m-am concentrat asupra jocului și lucrurile s-au îndreptat. Oricum, în ce privește negativismul, am făcut mari progrese. În ultimii doi ani, n-am pierdut prea multe partide din această cauză, ci doar pentru că n-am jucat destul de bine. Așa că partea mentală e în regulă acum, cel puțin asta simt”, a explicat Simona Halep.

Simona Halep va juca pentru un loc în finala turneului de la Miami contra Karolinei Pliskova, vineri noapte, nu înainte de ora 03:00. Românca va redeveni lider mondial dacă se va califica în finala turneului din Florida. Pliskova poate ajunge numărul doi în lume dacă va cuceri titlul la Miami.

Publicat: 28 03. 2019, 19:27
Actualizat: 28 03. 2019, 19:28