Simona Halep, jucătoarea română de tenis suspendată pentru dopaj, a părăsit Dubaiul, oraș în care s-a antrenat intens în ultima perioadă.
Românca a luat decizia de a reveni în România și a fost surprinsă pe aeroport însoțită de doi bărbați.
În perioada 18-24 februarie, are loc turneul WTA de la Dubai, însă organizatorii nu au inclus-o pe Simona Halep pe lista jucătoarelor de pe tabloul principal, iar Simona Halep a luat hotărârea de a pleca.
Pentru că se apropie judecarea cazului său de dopaj la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane), Simona Halep a fost surprinsă sâmbătă dimineață, în aeroportul din Dubai, de unde a revenit în România, potrivit Cancan.
Românca s-a îmbrăcat sport, a purtat o șapcă albă și chiar și gluga pe cap, în încercarea de a nu atrage atenția prea tare. Totuși, Simona Halep a mers la business class.
Sportiva nu a fost singură, ci alături de Sabin Topală, fizioterapeutul ei, fost fotbalist care lucrează în prezent într-o clinică de recuperare sportivă. Acesta este alături de Simona Halep zi de zi, la antrenamente.
Pe data de 12 septembrie 2023, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja mai bine de un an din pedeapsa primită.
Acum, românca așteaptă ca situația ei să fie judecată și la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne), în luna februarie a anului viitor, și speră să obțină o reducere a pedepsei.
TAS a decis ca audierile în cazul Simonei Halep să aibă loc în perioada 7-9 februarie 2024. Românca așteaptă acum momentul respectiv și speră să își demonstreze nevinovăția, iar pedeapsa ei să fie redusă.
„Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 și 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a-mi prezenta și de a-mi demonstra nevinovăția în fața unui tribunal independent. Mulțumesc”, a transmis Simona Halep, prin intermediul unui videoclip postat pe Instagram.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER