Simona Halep a prefațat meciul cu Alexandra Dulgheru: „Nu contează cine va câștiga, o româncă va fi în semifinale”
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a declarat, joi, despre meciul cu Alexandra Dulgheru, locul 72 WTA, că nu contează cine va câștiga, deoarece o româncă va fi în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma.
„E o luptătoare foarte mare, a făcut un rezultat destul de bun până acum și nu are nimic de pierdut. Nu contează cine va câștiga, o româncă va fi în semifinale, așa că pentru România e bine. Eu am șansa mea mâine și, cu siguranță, voi lupta ca să câștig. Sper sa fie un meci frumos și să vină cât mai multă lume. Pe teren suntem mereu adversare, dar nu o consider un adversar și în viața de zi cu zi. Așa că-i doresc succes și să fie sănătoasă”, a spus Halep pentru Dolce Sport.
Simona Halep a învins-o, în optimi de finală, pe Venus Williams (SUA), locul 16 WTA, cu scorul de 6-2, 6-1, și o va avea ca adversară în sferturi pe Alexandra Dulgheru, care a depășit-o pe rusoiaca Ekaterina Makarova, locul 8 WTA, cu scorul de 6-4, 6-3.
Meciul dintre Simona Halep, locul 2 WTA, și Alexandra Dulgheru, locul 72 WTA, din sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Roma, se va disputa vineri, de la ora 13.00. Întâlnirea dintre cele două românce va fi prima de pe Arena Centrală.