Simona Halep a primit vestea de la WTA la început de săptămână! Pe ce loc se află în clasament și ce poziție ocupă rivala Sorana Cîrstea
Simona Halep (32 de ani) continuă să urce în clasamentul WTA, în ciuda faptului că nu joacă. Săptămâna a început cu o nouă veste bună pentru sportiva din Constanța, care se apropie cu pași repezi către primele 1.000 de jucătoare la nivel mondial.
Ultimul joc oficial disputat de Simona Halep s-a consemnat la data de 15 mai, în cadrul turneului Trophee Clarins de la Paris, atunci când a abandonat în fața americancei McCartney Kessler.
Simona Halep a început săptămâna din postura de număr 1128 WTA. A urcat din nou în clasament, în timp ce Sorana Cîrstea stagnează
Luni, 24 iunie 2024, WTA a actualizat din nou clasamentul celor mai valoroase jucătoare de tenis din lume, iar Simona Halep a primit o nouă veste pe care nu o anticipa. Sportiva din Constanța păstrează tradiția din ultimele săptămâni și avansează ușor în ierarhie, deși nu a mai jucat un meci oficial de mai bine de o lună, mai precis din data de 15 mai.
În urma celei mai recente actaulizări, Simona Halep a urcat până pe locul 1128. Însă, în mod evident, ea are tot 11 puncte.
În schimb, rivala pe plan intern a sportivei din Constanța, Sorana Cîrstea, continuă să rămână în postura de cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România. Sorana este pe locul 29 în clasamentul WTA, cu 1675 puncte, poziție pe care a ocupat-o și în urmă cu două săptămâni.
Ana Bogdan, a doua rămâncă din ierarhia mondială, își menține și ea poziția după actualizarea de luni, 24 iunie. Ana Bogdan are 1132 de puncte în clasamentul WTA și ocupă locul 50.
Ultima româncă din TOP 100 WTA, Jaqueline Cristian, a urcat trei poziții în clasament, până pe 62, cu 986 puncte.
Mai avem trei românce în TOP 200 WTA
În partea și mai inferioară a clasamentului, situația nu este tocmai pozitivă. Irina Begu este singura care și-a menținut poziția, respectiv 127, cu un total de 596 de puncte. În schimb, Anca Todoni a coborât patru poziții și ocupă acum locul 141, cu 542 puncte.
Tot în TOP 200 WTA o mai regăsim și pe Gabriela Ruse, care din nefericire a suferit și ea o coborâre în clasament, de două locuri. Ruse este ocupanta poziției 152, cu 491 puncte.
În ceea ce privește clasamentul de dublu, Monica Niculescu a urcat un loc și este acum numărul 33 la nivel mondial, cu un total de 2.316 puncte.
Cum arată topul WTA la simplu
Referitor la scaunul de lider din clasamentul WTA de simplu, acesta este ocupat în continuare de poloneza Iga Swiatek. Câștigătoarea de la Roland Garros are 11.695 de puncte și un avans uriaș față de principala urmăritoare. În spatele ei se află Coco Gauff, cu 8128, iar podiumul e completat de Aryna Sabalenka, cu 7841 puncte.