Simona Halep (România, 27 WTA) nu s-a mai putut abține și a dat cu racheta de pământ în timpul meciului de coșmar cu Caroline Garcia (Franța, 76 WTA), scor 4-6, 3-6 în runda inaugurală a turneului WTA 1000 de la Doha (Qatar).
Simona Halep, campioana ediției din 2014 a turneului de la Doha, a părăsit turneul încă din primul tur în acest an! Meciul desfășurat luni a fost unul bizar, românca fiind deranjată de condițiile meteo și nu numai.
Partida a început cu o întârziere de o oră, iar Simona nu a părut să se simtă în largul ei. În setul al doilea, după ce a trimis mingea în fileu în repetate rânduri și i-a făcut mai multe puncte cadou franțuzoaicei, Simona Halep a cedat nervos.
Simona Halep a avut o criză de nervi și a dat cu racheta de pământ, românca fiind deranjată de vântul care a suflat cu putere la Doha. Din cauza condițiilor meteo, Halep nu a reușit să ofere mingii traiectoria dorită: „Nu se poate! Nu simt mingea deloc!”, a strigat Simona Halep, la scorul de 3-6, 2-4, apoi a izbit cu racheta de pământ. Astfel, după o oră și 34 de minute de joc, Caroline Garcia a învins-o pentru a doua oară în carieră pe Simona Halep, scorul întâlnirilor directe devenind 7-2 pentru sportiva noastră!
Meciul dintre Simona Halep și Caroline Garcia a început cu o întârziere de o oră, dar acesta nu a fost singurul lucru care a deranjat-o pe Simona! Și vântul care a suflat cu putere la Doha a incomodat-o pe Halep, iar fostul lider WTA a părăsit turneul din seria WTA 1000 încă din primul tur! În competiție au rămas trei reprezentante ale României: Sorana Cîrstea – calificată în turul secund, Irina Begu și Jaqueline Cristian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER