Jucătoarea de tenis Simona Halep a vorbit, din nou, despre cazul ei de dopaj și spune de ce a durat atât de mult până s-a făcut testul pentru substanța interzisă la care a fost pozitivă.
Sportiva din Constanța s-a arătat extrem de deranjată de faptul că a fost tratată diferit față de Jannik Sinner și Iga Swiatek.
Dacă cei doi au primit o ușoară suspendare, pe când românca a primit un verdict dur: patru ani în afara terenului. Ulterior, cei de la TAS i-au redus suspendarea de la patru ani la nouă luni. Ea a dezvăluit, în cadrul unui interviu, de ce a durat atât de mult până s-a făcut testul pentru substanța interzisă cu care a fost prinsă.
„Am auzit că unii oameni au spus că nu am descoperit contaminarea mai repede. Dar substanţa [Keto MCT] pe care o aveam era atât de greu de găsit. O găseşti în China sau în altă parte, nu ştiu exact, şi a fost nevoie de timp pentru a fi livrată, astfel încât să poată face testul. Nu a fost vina mea pentru că nu am vrut să găsesc [contaminantul] – înţelegeţi ce vreau să spun Ceea ce cred că nu este corect, de asemenea, este că au anunţat cazul meu imediat, şi am primit toată căldura din partea presei, iar pentru aceşti doi jucători au păstrat secretul, şi au spus doar despre caz când totul se terminase, deci este foarte ciudat.
Şi am cerut şi ridicarea suspendării provizorii pentru a putea juca. Am spus: „Dacă în cele din urmă credeţi că sunt vinovată, luaţi punctele înapoi şi toţi banii şi totul, dar lăsaţi-mă să joc”, pentru că voiam să păstrez ritmul. Am cerut asta de vreo două sau trei ori, dar acum [Sinner şi Swiatek] au putut juca. Jucătoarea – nu vreau să dau numele, ştiţi despre cine vorbesc – a avut o suspendare de trei săptămâni, apoi a jucat la două turnee, iar apoi a primit o nouă suspendare. Ce este asta? Adică, nu înţeleg. Aşa că simt că nu este corect”, a spus Simona Halep pentru The Telegraph, potrivit News.ro.
Sportiva din Constanța s-a simțit nedreptățită atunci când a aflat de suspendarea Igăi Swiatek, astfel că i-a acuzat pe cei de la ITIA de rea-voință.
„Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea-voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă, în ciuda evidenței. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori.
Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudine, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasa nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca în cazuri identice, întâmplate cam în același timp, ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? Cum aș putea să accept că WTA și consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?!”, a transmis Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER