Simona Halep a urcat pe 3 WTA, poziție pe care va rămâne până la finalul anului

Simona Halep (23 de ani) a urcat o poziție în clasamentul WTA, de pe locul 4 pe locul 3, datorită performanței remarcabile pe care a reușit-o la Turneul Campioanelor.

Constănțeanca a pierdut meciul pentru trofeul de la Singapore, 6-3, 6-0 în favoarea Serenei Williams (33 de ani), dar s-a ales cu un cec în valoare de 971.000 de dolari și 890 de puncte WTA. Astfel, Simona a devansat-o în clasament pe cehoaica Petra Kvitova, campioana de la Wimbledon. Pe primele două poziții se află Serena Williams, care a câștigat 1.340 de puncte la Turneul Campioanelor, și Maria Șarapova, campioana de la Roland Garros.

Halep a făcut un sezon fabulos în 2014: a plecat de locul 11 WTA și a reușit performanțe precum titlu la Doha, turneu din categoria Premier 5, a treia ca valoare din circuit, finală la Madrid, turneu din categoria Premier Mandatory, a doua ca valoare din circuit, finală la Roland Garros, turneu de Grand Slam, semifinală la Wimbledon, turneu de Grand Slam, titlu la București, turneu WTA, și finală la Turneul Campioanelor, competiție la care au participat cele mai bune opt jucătoare ale sezonului.

Simona a ajuns pe locul al doilea al clasamentului pe 10 august, pe 19 octombrie a picat pe 4 WTA, pentru ca acum să urce pe 3 WTA, loc pe care va termina sezonul. Calendarul WTA se încheie pe 9 noiembrie, dar turneele care urmează nu sunt importante, iar Simona Halep nu va mai participa la niciunul dintre ele.

Stiați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?

Publicat: 27 10. 2014, 09:25
Actualizat: 28 10. 2014, 09:21