Simona Halep a vorbit deschis la Sydney despre problema de la tendonul lui Ahile: „Este dificil să știi că vei fi accidentat atunci când ajungi în Australia”
Simona Halep (2 WTA) se vede nevoită să atace ușor accidentată primul turneu de Mare Șlem al anului. „Este dificil să știi că vei fi accidentat atunci când ajungi în Australia. Mie mi s-a întâmplat asta anul ăsta. Nu sunt încântată, dar trebuie să accept. Sunt multe turnee și uneori ți se poate întâmpla să fii accidentată„, a declarat constănțeanca, admițând în egală măsură că problema de fond rămâne.
În 2015, Simona Halep se îndrepta spre Melbourne, după un titlu la Shenzhen și un forfait la Sydney, cauzat de o gastroenterită. În 2016, a doua jucătoare a lumii are probleme la piciorul stâng.
„Este greu să vii în Australia după o pauză – eu am stat două luni, cu antrenamente, care însă sunt diferite, pentru că îți lipsesc meciurile oficiale„, a completat Halep. Veștile bune sunt legate de regăsirea unui ritm aproape normal la antrenament.
„Mă simt mai bine decât la Brisbane. Întotdeauna este greu de gestionat și de tratat o accidentare la tendonul lui Ahile, este poate cea mai dificilă zonă. Dar, am reușit să mă antrenez două zile la rând, aproape antrenament complet. Am jucat câteva puncte, așa că acum simt că sunt pregătită să încep acest turneu. Chiar îmi doresc să joc un meci înainte de Melbourne.
Problema este încă acolo, dar nu mai simt durere. Trebuie să văd cum mă simt în timpul unui meci oficial, pentru că este ceva diferit. Nu este ușor, dar trebuie să rămân pozitivă. Nu trebuie să intru cu frică atunci când merg să joc un meci oficial. Nu s-a pus problema unei operații, RMN-ul a ieșit bine, arată că nu este nimic periculos acolo, dar am avut o inflamație. Acum m-am acomodat și cu fusul orar, pentru că la început mi-a fost greu. Abia aștept să încep turneul”, a analizat situația Simona Halep, cea care va deschide oficial sezonul 2016 cu un meci împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia.
„Ca și înainte, la fiecare turneu la care merg, îmi doresc să joc cel mai bun tenis și să câștig, dacă pot. Voi da tot ce pot aici, apoi mă voi gândi la Melbourne. Simt că sunt mai puternică, simt acum că am mai multe variante atunci când joc tenis. Pentru mine este foarte important faptul că antrenorul meu crede în mine”, a mai punctat Halep, la conferința de presă organizată la Sydney.