Simona Halep a umilit-o pe Amanda Anisimova în sferturi la Bad Homburg: 6-2, 6-1! Românca s-a calificat în a doua semifinală consecutivă în circuitul WTA

Simona Halep (România, 19 WTA) a umilit-o pe Amanda Anisimova (SUA, 25 WTA), scor 6-2, 6-1 în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Bad Homburg (Germania), Live Video Online pe www.prosport.ro. „Simo” se va lupta cu Bianca Andreescu (Canada, 64 WTA) pentru un loc în finală, iar franțuzoaicele Alize Cornet (44 WTA) și Caroline Garcia (75 WTA) se vor confrunta în cealaltă semifinală.

Simona Halep a reușit o calificare fulger în semifinalele turneului WTA de la Bad Homburg, după 6-2, 6-1 cu Amanda Anisimova! Halep i-a predat o lecție de tenis americancei, închizând meciul în mai puțin de o oră.

Simona a servit fantastic și a reușit nu mai puțin de 10 ași în meciul de joi! Halep va disputa, împotriva Biancăi Andreescu, a doua semifinală consecutivă în circuit, după ce săptămâna trecută a pătruns în careul de ași la Birmingham.

UPDATE 20:43 Simona Halep face 6-2, 5-1, după un game superb în care a reușit al 10-lea as! Amanda Anisimova servește pentru a rămâne în meci.

UPDATE 20:39 Amanda Anisimova câștigă primul ei game în setul al doilea, dar Simona Halep continuă să aibă un avans confortabil pe tabelă: 6-2, 4-1!

UPDATE 20:30 Simona Halep – Amanda Anisimova 6-2, 3-0! Halep câștigă din nou pe serviciul adversarei, iar Anisimova solicită îngrijiri medicale. Americanca are dureri la încheietură.

UPDATE 20:25 Simona Halep începe ca din tun și setul secund: 6-2, 2-0 cu Amanda Anisimova! Românca e tot mai aproape de careul de ași la Bad Homburg.

UPDATE 20:15 Seeet! Simona Halep face instrucție cu Amanda Anisimova, scor 6-2 după doar 25 de minute! Sportiva noastră a defilat în actul inaugural.

UPDATE 20:10 Simona Halep reușește dublu break-ul, scor 5-2! Amanda Anisimova reacționează nervos, aruncând cu racheta în fileu!

UPDATE 20:07 Halep continuă să servească solid și are 4-2 cu Anisimova!

UPDATE 20:04 Simona Halep – Amanda Anisimova 3-2! Scorul se strânge din nou.

UPDATE 20:00 Românca reușește al doilea as al ei și se desprinde la 3-1!

UPDATE 19:57 Simona Halep – Amanda Anisimova 2-1! Sportiva din SUA își face serviciul de această dată, relativ lejer.

UPDATE 19:55 Simona revine de la 15-40 și confirmă break-ul: 2-0!

UPDATE 19:50 Simona Halep returnează excelent și începe cu break duelul cu Amanda Anisimova: 1-0!

UPDATE 19:45 Simona Halep – Amanda Anisimova se află la încălzire! Americanca a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească.

UPDATE 19:30 Favorita gazdelor și campioana en-titre Angelique Kerber a fost eliminată de Alize Cornet cu 6-4, 2-6, 6-1! La Bad Homburg, în jurul orei 19:45, va începe ultimul sfert de finală, Simona Halep – Amanda Anisimova. Astfel, se știu primele trei semifinaliste ale turneului german: franțuzoaicele Caroline Garcia și Alize Cornet se vor duela pentru un loc în ultimul act, iar Bianca Andreescu o așteaptă pe Simona Halep în semifinale.

UPDATE 19:00 Meciul Simona Halep – Amanda Anisimova va începe cu o întârziere de aproximativ 30 de minute, după ora 19:30, din cauză că duelul Angelique Kerber – Alize Cornet, desfășurat pe arena centrală, a intrat în set decisiv: 4-6, 6-2!

Simona Halep (30 de ani) va disputa un meci de foc în sferturi la Bad Homburg, joi, după ora 19:30, împotriva Amandei Anisimova (20 de ani)! Americanca l-a angajat pe Darren Cahill după ce acesta s-a despărțit de româncă, însă antrenorul australian a părăsit staff-ul Amandei după doar câteva turnee. Cahill a invocat o epuizare psihică și a părăsit brusc antrenamentul Anisimovei de la Indian Wells 2022.

Bad Homburg este ultimul turneu înainte de Wimbledon (27 iunie – 10 iulie)! Dacă va trece de sportiva din SUA, Simona Halep o va întâlni în semifinale pe câștigătoarea Bianca Andreescu (Canada, 64 WTA). „Bibi” a pătruns în careul de ași după ce a eliminat-o pe favorita principală, Daria Kasatkina (Rusia, 13 WTA), scor 6-4, 6-1.

Simona Halep – Amanda Anisimova, în sferturi la Bad Homburg, Live Video Online după ora 19:30

Simona Halep și Amanda Anisimova se duelează, în sferturile turneului de la Bad Homburg, pentru a treia oară în circuitul de tenis profesionist! Românca și americanca și-au împărțit victoriile: Amanda a câștigat cu 6-2, 6-4 în sferturi la Roland Garros 2019, iar Simona și-a luat revanșa un an mai târziu, în turul trei al Grand Slam-ului parizian, scor 6-0, 6-1.

În turul precedent al turneului din Germania, Simona Halep a învins-o fără emoții pe Tamara Zidansek (Slovenia, 58 WTA), în timp ce Amanda Anisimova a dispus în minimum de seturi de conaționala Ann Li (67 WTA), scor 6-0, 6-2. Întrebată despre meciul cu Amanda Anisimova, Simona Halep s-a arătat optimistă: „Va fi un nou meci, am mai întâlnit-o de câteva ori, dar acum e diferit pentru că vom juca pe iarbă. Cu siguranță voi fi pregătită pentru meciul cu ea”, a precizat „Simo”. Meciul Halep – Anisimova este ultimul al zilei de joi la Bad Homburg, putând fi urmărit în direct la Digisport 2 și în timp real pe www.prosport.ro.

Publicat: 23 06. 2022, 20:44
Actualizat: 23 06. 2022, 21:57