Simona Halep a bifat un an de suspendare provizorie și încă așteaptă o decizie definitivă în privința perioadei de pauză. În așteptarea unui verdict, Halep a plecat din nou din țară, pentru câteva zile, alegând ca destinație Atena.
Simona Halep a postat câteva fotografii pe rețelele sociale, iar într-una dintre ele apare și un tânăr lângă ea, care zâmbește fericit.
Simo a alăturat pozei un mesaj radios:
„Când viața îți dă o sută de motive pentru a ceda și a plânge, arată-i că ai un milion de motive pentru a zâmbi și a râde”.
Pasionat de chitară, rezident în Statele Unite, la San Diego, chiar dacă a câștigat ca tenisman profesionist numai 552 de dolari, Arnaud Restifo este licențiat în management sportiv și științe sociale.
Originar din Nisa, Franța, unde a fost legitimat la Tennis Club de Falicon, Arnaud Restifo are un frate, Maxime, antrenor de tenis pregătit de Jean Francois Bachelot, fostul colaborator al lui Victor Hănescu de la Academia Mouratoglou.
Zilele trecute, Simona Halep a dezmințit faptul că ar avea o relație cu Joao Monteiro, un alt francez, care a fost văzut în compania ei la festivalul Nostalgia.
„Am tot citit articole inventate de relaţia mea cu Joao, este partenerul meu de antrenament şi nimic mai mult. Mulțumesc”, a fost mesajul transmis de Simona Halep.
Anul trecut, chiar în luna septembrie, Simona Halep a anunțat că divorțează de Toni Iuruc. Cei doi urmau să facă o nuntă fastuoasă la Sinaia, în luna noiembrie, care a fost anulată.
Motivul despărțirii nu a fost dezvăluit niciodată, dar pare a fi legat de divergențele care au avut la bază diferența de vârtsă dintre ei, Toni fiind mai mare cu 12 ani decât ea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER