Simona Halep are un sparring partner de lux în Australia! Românca se pregătește cu prietena lui Novak Djokovic înaintea primului turneu din 2022 | VIDEO

Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) a început antrenamentele la Melbourne (Australia), înaintea noului sezon din tenis, iar eleva lui Adrian Marcu și-a găsit o parteneră-surpriză.

Simona Halep se antrenează împreună cu sârboaica Nina Stojanovic (25 de ani, locul 116 WTA), cea care are o relație de amiciție cu Novak Djokovic, liderul mondial din circuitul ATP.

Partenera de antrenament a Simonei Halep a jucat împreună cu Novak Djokovic la dublu-mixt, chiar în 2021, la Jocurile Olimpice de la Tokyo! Cei doi au ajuns până în semifinalele turneului olimpic, fiind eliminați în semifinale de rușii Aslan Karatsev și Elena Vesnina, scor 7-6(4), 7-5.

Simona Halep, parteneră-surpriză de antrenament în Australia! Românca se pregătește cu coechipiera lui Novak Djokovic de la JO

Simona Halep a efectuat o sesiune de antrenament, marți, în compania Ninei Stojanovic, așa cum se poate vedea în videoclipurile postate de cele două jucătoare. Alegerea Simonei de a se antrena cu Nina în Australia, înainte de a debuta la turneul WTA 250 de la Melbourne, în perioada 4 – 9 ianuarie 2022, este una surprinzătoare prin prisma faptului că cele două nu s-au mai întâlnit până acum pe terenul de tenis.

Halep a fost supervizată la antrenament de Adrian Marcu, tehnicianul care o însoțește pentru prima oară pe româncă la „Antipozi”. Simona a postat imagini video de pe Arena Margaret Court, unde a avut schimburi de mingi intense cu Nina Stojanovic. Filmulețul a fost însoțit de un mesaj al fostului lider WTA: „Și suntem din nou la Melbourne! Salutăm noul sezon!”, a spus Simo pe Twitter.

Simona Halep, entuziasmată de revenirea pe meleaguri australiene

Simona Halep s-a îndrăgostit de Melbourne după ce a efectuat primul antrenament înaintea noului sezon în capitala statului australian Victoria! Halep a mai avut un mesaj pentru fani, de această dată pe Instagram:

„Mmm! Frumos să fiu din nou aici!”, a scris dubla campioană de Grand Slam. Spre deosebire de anul 2021, când a avut parte de un regim de detenție înainte de Australian Open, Simona Halep nu a mai fost nevoită să stea în carantină la sosirea la Melbourne.

Publicat: 29 12. 2021, 11:11
Actualizat: 29 12. 2021, 11:13