Simona Halep, aroganță maximă la adresa celor care au huiduit-o în Australia! Ce a putut să facă la ultimul antrenament + reacția echipei Port Adelaide
Simona Halep nu s-a lăsat intimidată de huiduielile pe care le-a primit după victoria cu Ashleigh Barty, atunci când și-a declarat dragostea pentru echipa de fotbal australian Port Adelaide.
Halep a spus la microfon, după victoria cu Barty, că susține echipa de fotbal australian Port Adelaide, spre nemulțumirea fanilor echipei Adelaide Crows! În ciuda incidentului, Simona a rămas consecventă și le-a răspuns celor care au huiduit-o, printr-un gest genial pe care l-a făcut la ultimul antrenament.
Simona a plecat la Melbourne, acolo unde participă la turneul WTA „Gippsland Trophy”, iar la antrenamentul premergător competiției a făcut spectacol. Românca a efectuat exerciții specifice fotbalului australian, cu o minge inscripționată cu însemnele echipei Port Adelaide.
Simona Halep a făcut spectacol la Melbourne, antrenându-se cu mingea echipei de fotbal australian Port Adelaide
Pentru ca aroganța să fie maximă, Simona Halep a transmis și un mesaj special pentru cei de la Port Adelaide, spunând că este una de-a lor: „Noi suntem Port Adelaide!„. Echipa australiană i-a răspuns jucătoarei de tenis pe Twitter: „Frumoase gusturi, Simona! Mult noroc la Australian Open, familia Port Adelaide este alături de tine și te susține!”.
Simona a făcut senzație în timpul antrenamentului, iar jurnaliștii turneului de la Australian Open au remarcat-o la rândul lor: „Atunci când vii în Australia, trebuie să joci și fotbal!”. Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, este cel care a făcut-o pe Simona Halep să țină cu echipa de fotbal australian Port Adelaide. Constănțeanca și-a declarat simpatia pentru formația australiană, după victoria cu Ashleigh Barty, împărțind spectatorii în două tabere.
Simona Halep și-a atras atât aplauze, cât și huiduieli după ce a dezvăluit cu ce echipă de fotbal australian ține
„Mă simt că acasă aici, la Adelaide, pentru că e orașul natal al lui Darren. El mi-a dat energia orașului și m-a făcut să susțin o echipa de fotbal australian. Ar trebui să spun pe care?” a întrebat Simona.
Cu toate că a fost avertizată că s-ar putea să supere o parte din fanii prezenți, suporteri ai Adelaide Crows, sportiva noastră a continuat: „Sunt încrezătoare, o s-o zic: o susțin pe Port Adelaide” a spus Simona Halep, atrăgându-și aplauze, dar și huiduieli.