Simona Halep, atitudine asumată la plecarea în Austria: „Sunt bine. Nu mă interesează clasamentul!” Obiectivul româncei la turneul de la Linz

Simona Halep, atitudine asumată la plecarea în Austria: „Sunt bine. Nu mă interesează clasamentul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (30 de ani) a plecat la ultimul turneu al sezonului, Linz WTA, cu o atitudine asumată! În pofida faptului că a ieșit din Top 20 WTA, Simona va juca fără presiune la competiția din seria WTA 250.

Simona Halep (22 WTA) a plecat sâmbătă la Linz, urmând să intre în cursa pentru titlul turneului austriac alături de sportive precum Sorana Cîrstea (38 WTA) sau Emma Răducanu (21 WTA).

Simona, care este însoțită la Linz de antrenorul Adrian Marcu, și-a liniștit fanii, spunând că problemele pe care le-a avut la spate în timpul turneului de la Cluj-Napoca nu au fost deloc grave.

Simona Halep, atitudine asumată la plecarea în Austria: „Sunt bine. Nu mă interesează clasamentul!”

Simona Halep se simte bine atât din punct de vedere fizic, cât și mental înaintea turneului WTA 250 programat săptămâna viitoare la Linz: „Da, sunt OK! M-am recuperat, n-a fost o accidentare, a fost doar un blocaj cum am mai avut. Normal, în câteva zile îmi trece. Sunt bine acum! Vreau meciuri și sper să câștig câteva ca să îmi pot intra din nou în ritm. Îmi doresc să joc bine, la fel ca la Cluj, și să mă bucur! Până la urmă e ultimul turneu și nu am nicio așteptare majoră”, a declarat Simona pe Aeroportul Henri Coandă.

Simona a mai spus că merge cu plăcere la Linz și nu simte presiunea clasamentului deși a coborât pe locul 22 mondial: „Directoarea de la Linz este o persoană deosebită, o cunosc. Ultima dată am jucat acolo în 2012. Mă bucur să revin la Linz, e o sală superbă și sper să joc bine, asta contează! Cred că sunt departe de Top 20, nu cred că m-ar ajuta nici măcar titlul de la Linz. Pot spune că nu mă interesează foarte tare clasamentul în momentul de față. Mă interesează să îmi revin la ritmul meu și la nivelul pe care sunt convinsă că îl pot atinge din nou”, a conchis Halep.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Obligatoriu pentru cei care au instalații de Crăciun pe casă. Vecinii pot depune plângere
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×