Simona Halep (1 WTA) și Caroline Garcia (Franța; 6 WTA) se întâlnesc, în această noapte, în sferturile turneului de la Montreal.
Românca vine după două partide epuizante. A fost nevoită să joace, în decurs de câteva ore, două meciuri împotriva unor adversare redutabile, Anastasia Pavlyuchenkova și Venus Williams. Simona a petrecut pe teren aproximativ 4 ore și jumătate. De partea cealaltă, Caroline Garcia este sportiva mai proaspătă, ea având la dispoziție o pauză mai mare. A stat pe terenurile de la Montreal cu o oră mai puțin decât sportiva noastră, iar meciurile ei s-au disputat la cel puțin 24 de ore distanță.
Înaintea partidei directe, Garcia a oferit un interviu pentru WTA în care a recunoscut superioritatea Simonei. „Are foarte puține slăbiciuni în joc. Este solidă pe toate loviturile. Eu trebuie să fiu agresivă și să îmi folosesc atuurile.
Jucăm des împreună. Dacă ar fi vorba de răzbunare ar fi complicat. Voi încerca să mă concentrez numai asupra meciului de acum și să învăț din partidele trecute. Nu se pune problema de răzbunare„.
Rezultatele celor două la Montreal:
Turul 2: Simona Halep – Anastasia Pavlyuchenkova (Ucraina; 28 WTA) 7-6(9); 4-6; 7-5
Caroline Garcia – Magdalena Rybarikova (Slovacia; 29 WTA) 4-6; 6-1; 6-3
Optimi: Simona Halep – Venus Williams (SUA; 14 WTA) 6-2; 6-2
Caroline Garcia – Maria Sharapova (Rusia; 22 WTA) 6-3; 6-2
În confruntările directe, Simona Halep a câștigat 4 din 5 meciuri. Ultimul a avut loc în acest an, la turneul de la Roma, unde sportiva noastră s-a impus cu 6-2; 6-3.
Învingătoarea acestei partide va juca în sferturi cu învingătoarea din duelul Ashleigh Barty (Australia; 26 WTA – Kiki Bertens (Olanda; 18 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER