Simona Halep a avut o apariție savuroasă într-un show televizat în Australia, iar Donald Trump a fost unul dintre subiectele jocului la care a fost invitată românca.
„Ghiciți persoana” este un joc găzduit de australianul Andy Lee și este format din mai multe piese imprimate cu figurile unor celebritați. Acesta s-a desfășurat în timpul turneului de la Australian Open, avându-i ca invitați pe cei mai populari jucători de tenis, între care și Simona Halep.
Jocul dintre Andy și Simona a fost mai mult decât amuzant și a fost câștigat de sportiva din România. Halep a extras piesa cu Donald Trump, în timp ce jurnalistul a avut-o pe Steffi Graf. Simona s-a descurcat mai bine și a ghicit prima ce figură se ascunde în spatele tablei adversarului.
Întrebată dacă persoana pe care a extras-o are peste 50 de ani și ar primi discount la cinema, Simona Halep a răspuns afirmativ, iar la finalul jocului a făcut un comentariu savuros despre Donald Trump: „Da, cu siguranță ar primi discount la cinema!”, s-a amuzat a treia jucătoare de tenis a lumii.
La show-ul respectiv au mai participat și Serena Williams, jucătoarea care a eliminat-o pe Simona Halep la Australian Open, dar și Naomi Osaka, sportiva care a cucerit trofeul. De asemenea, Nick Kyrgios, Gael Monfils sau Dominic Thiem au făcut deliciul fanilor jucând „Ghiciți persoana”.
După ce a părăsit Australian Open, turneu la care a pierdut cu 6-3, 6-3 în sferturi, Simona s-a ocupat de lucruri mult mai serioase! Sportiva în vârstă de 29 de ani a mers să se vaccineze împotriva Covid-19.
Ca urmare a unei decizii a Guvernului României, a fost demarată o campanie de vaccinare a loturilor naționale și a celor olimpice. Halep are ca principal obiectiv câștigarea unei medalii la Jocurile Olimpice programate în acest an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER