Marea întrebare a tenisului în acest moment este: până unde poate merge senzaționala Cori Gauff? „The Guardian” notează că „a intrat pe tablou ca o curiozitate, fiind cea mai tânără sportivă care accede din calificări pe tabloul principal la un Grand Slam în ultima decadă”.
Se vorbește deja despre CocoMania, un fenomen aproape irezistibil.
Wimbledon has CocoMania! pic.twitter.com/K1qPQ5OFj0 — Barstool Sports (@barstoolsports) July 5, 2019
Wimbledon has CocoMania! pic.twitter.com/K1qPQ5OFj0
— Barstool Sports (@barstoolsports) July 5, 2019
Cori Gauff a jucat primele două meciuri pe Terenul 1 (cu Venus Williams, apoi cu Rybarikova, niciuna dintre ele nefiind capi de serie), apoi a primit loc pe Central pentru duelul cu Polona Hercog. Ben Rothenberg, reputat jurnalist New York Times, anunță că din 1997, când o anume Anna Kournikova (16 ani la vremea respectivă) trecea cu 6-1, 6-1 de Chanda Rubin, organizatorii de la Wimbleldon nu au mai programat vreodată un meci între două sportive din afara listei capilor de serie pe Central. De Manic Monday, Cori Gauff va juca pe Terenul 1, împotriva Simonei Halep.
Toate cele trei meciuri de până acum ale lui Cori „Coco” Gauff au intrat, fără excepție, în topul celor mai urmărite partide pe BBC de la această ediție a Wimbledonului, alături de un derby precum Nadal – Kyrgios.
BBC #Wimbledon peak audiences updated from Friday. Guess who”s back… pic.twitter.com/8ihVJaKHbg — Ron Chakraborty (@RonChak) July 6, 2019
BBC #Wimbledon peak audiences updated from Friday. Guess who”s back… pic.twitter.com/8ihVJaKHbg
— Ron Chakraborty (@RonChak) July 6, 2019
„Toată lumea vorbește despre ea în Statele Unite ale Americii”, anunța John McEnroe. Povestea fantastică a lui Cori Gauff este una de excepție, dar, în același timp, este și o poveste clasică a tenisului, care a avut parte, de-a lungul anilor, de niște incredibile povești cu adolescente și adolescenți, care au electrizat și au fascinat fanii sportului alb. Unele s-au transformat în povești de mare succes, cu celebrul final fericit ca de basm, în timp ce peste altele s-a așternut o plapumă groasă de praf.
Iată câteva exemple de exploziile timpurii în tenisul mondial feminin și poveștile de succes ale adolescentelor concretizate la Wimbledon:
1. Martina Hingis (Elveția)
Cîând spui „teen sensations”, sau „copii de aur ai tenisului”, Martina Hingis se află în capul listei. La 16 ani și trei luni, în 1997, câștiga primul titlu de Mare Șlem al carierei, la Australian Open. În același an, ea juca toate finalele celor patru turnee de Mare Șlem, lua acasă trei dintre trofee (mai puțin pe cel de la Roland Garros). Elvețianca a câștigat atunci primele 36 de meciuri disputate în sezon, obținând șase trofee. Până la finalul anului avea să își dubleze numărul de trofee, să urce pe prima poziție în lume.
Până la 19 ani, Martina Hingis a câștigat cinci trofee de Mare Șlem la simplu, însă niciunul după. La 21 de ani, se opera la gleznă, iar o combinație de accidentări, probleme din afara terenului au tras în jos cariera sa. În 2003 s-a retras pentru prima dată, revenirile fiind încununate de mult mai puțin succes la simplu, aducându-i însă glorie la dublu. Scandalurile nu au ocolit-o, din păcate pe Martina, căderile pentru aceste adevărate fenomene ale precocității find brutale și ducând, de multe ori, spre crize personale profunde.
2. Jennifer Capriati (Statele Unite)
Cori Gauff îi calcă pe urme la propriu unei alte americance, fiind acum cea mai tânără jucătoare ajunsă în optimi la Wimbledon de la Jennifer Capriati încoace. În 1990, la doar 14 ani, Capriati, una dintre cele mai agreabile prezențe pe terenul de tenis, crescută și ținută în scurt de un tată autoritar, lua cu asalt iarba londoneză. Își făcuse debutul în circuit la 13 ani, atingând rapid două finale și semnând două victorii în fața unor sportive din Top 10, Sanchez-Vicario și Sukova.
Capriati a debutat în Grand Slam-uri cu o semifinală la Roland Garros, apoi optime la Wimbledon. Recordurile ei încă rămân în picioare: cea mai tânără finalistă într-un turneu WTA, cea mai tânără sportivă calificată la Turneul Campioanelor. Până la împlinirea vârstei de 16 ani adunase semifinale în trei din patru turnee de Mare Șlem, însă trofeele au venit abia o decadă mai târziu, în 2001 (Australian Open și Roland Garros), urmat apoi în 2002 de un al doilea trofeu la Melbourne.
În mai puțin de trei ani, Capriati devenise însă o epavă din punct de vedere emoțional. S-a refugiat în amăgirea drogurilor și a substanțelor halucinogene, a fost arestată pentru furt și consum de marijuana la 17 ani, iar ulterior a recunoscut că s-a gândit mult să se sinucidă, fiind totodată nemulțumită de corpul său și de felul în care arăta. Gestionarea succesului a rămas o problemă pe toată durata vieții ei, chiar dacă a reușit să se reabiliteze, să își dea restart carierei și chiar să câștige trofee care îi fuseseră innacesibile la început. Chiar și așa, un nou val de depresii și probleme cu legea a lovit-o în plin, la o decadă după retragere.
3. Lottie Dod (Marea Britanie)
Într-o eră complet diferită, Lottie Dod devenea, în 1887, la 15 ani și 285 de zile, cea mai tânără câștigătoare a Wimbledonului.
La vremea respectivă, notează The Guardian, jocul lui Dod, care ținea racheta cu o singură mână, era o mare inovație. Ea se conforma la norme, purtând un corset strâns cu balene metalice și avea să câștige de cinci ori competiția londoneză. În întreaga sa carieră nu a pierdut decât cinci meciuri – un lucru imposibil în tenisul zilelor noastre. Dod era însă polisportivă, medaliată cu argint olimpic în probele de tir, în 1908, o excelentă jucătoare de golf și hochei.
4. Jelena Dokic (Australia)
Jelena Dokic a scris istorie pentru Australia. Sportiva născută în Croația a dat unul dintre marile tunuri din istoria turneului de la Londra, învingând-o în primul tur, în 1999, pe numărul unu mondial, Martina Hingis, scor 6-2, 6-0. Dokic avea 16 ani, venea din calificări și își construia un parcurs de vis până în sferturi, înregistrând o nouă victorie mare în fața lui Mary Pierce, înainte de a fi învinsă pe tabloul de opt de Alexandra Stevenson.
Un an mai târziu, Dokic făcea un pas în plus la Wimbledon, până în semifinale, în ceea ce rămâne cea mai bună performanță a carierei sale. Din păcate, viața sa se transforma în calvar, sportiva dezvăluind ulterior că a fost abuzată de tatăl său, care o și antrena. Dokic nu a mai reușit niciodată să replice performanțele din anii de explozie.
5. Melanie Oudin (Statele Unite)
America a intrat în frenezie în vara lui 2009, de manieră similară cum o face acum datorită lui Cori Gauff. O tânără de 17 ani și 1,68 metri punea pe jar fanii și presa de peste ocean, calificându-se în optimi la Wimbledon și, șase săptămâni mai târziu, în sferturi la US Open.
A fost vorba, din păcate, de un hit-de-o-vară, mentru că Melanie, după ce avansa până pe locul 31 mondial nu reușea să gestioneze situația și să mai atingă performanțe notabile. Reușea, într-adevăr, în iunie 2012, să câștige un unic titlu WTA la Birmingham, pe iarbă, după ce în 2011 triumfase la dublu mixt la US Open, alături de Jack Sock. Oudin și-a încheiat cariera căzută în anonimat, la 25 de ani, din cauza problemelor de sănătate multiple, fiind nevoită să se opereze de două ori pe cord.
6. Andrea Jaeger (Statele Unite)
Andrea Jaeger este una dintre adolescentele-minune ale căror cariere au fost curmate brutal de accidentări. În 1980, Andrea Jaeger, cu 13 titluri de campioană națională a junioarelor în Statele Unite în bagaj, era inclusă pe lista favoritelor la Wimbledon. La doar 15 ani și 19 zile, ea stabilea un record pentru cea mai tânără sportivă cap de serie din istoria turneului londonez, reper ce avea să fie spulberat doar după o decadă de conaționala sa, Jennifer Capriati.
La acea ediție a Wimbledonului, Jaeger reușea o victorie memorabilă în fața unei foste câștigătoare, Virginia Wade, cu 20 de ani mai în vârstă și care avea o aură comparabilă cu cea a lui Venus Williams (24 de ani diferență față de Gauff, patru titluri de Grand Slam în plus față de Wade). Andrea Jaeger a ajuns în sferturi la Wimbledon, apoi și-a completat sezonul de vis cu o semifinală la US Open. În următorii trei ani reușea câte o finală de Grand Slam la simplu la Paris și Londra, câștiga un titlu la mixt la Roland Garros și aduna patru victorii în fața Martinei Navratilova, 3 la Chris Evert și 2 la Tracy Austin. La 16 ani urcase deja pe locul doi în lume și începuse să se remarce prin personalitatea sa vulcanică.
La 19 ani însă, a fost nevoită să se retragă, din cauza unei accidentări grave la umăr, refugiindu-se în teologie și activități filantropice.
7. Anna Kournikova (Rusia)
Anna Kournikova, primul superstar veritabil al tenisului feminin, reușea la câteva zile după ce împlinea 16 ani, să devină a doua jucătoare din istorie care atingea faza semifinalelor la debutul pe tabloul principal la Wimbledon. Prima care reușise această performanță fusese Chris Evert, în 1972 (la 18 ani).
Kournikova era învinsă în semifinalele Wimbledon 1997 de Martina Hingis, care avea să câștige trofeul și care o învinsese și la Roland Garros. Un an mai târziu, Kournikova făcea pasul în Top 20, la 17 ani, devenea un star mondial, cu încasări din contracte de publicitate de ordinul milioanelor, însă se îndrepta totodată vertiginos de o retragere prematură, la doar 22 de ani, din cauza problemelor fizice.
Semifinala de la Wimbledon 2019 rămâne cel mai bun rezultat al carierei sale de simplu, frumoasa rusoaică retrăgându-se fără vreun trofeu WTA la simplu în palmares, dar cu 16 trofee la dublu, dintre care două de Mare Șlem și o cea mai bună clasare la dublu – locul 1 WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER