„Escapada” Simonei Halep, taxată în stilul caracteristic de Darren Cahill: „Ai plănuit asta…” Cum s-a răsfățat sportiva după ce a dat iama într-un supermarket
Simona Halep s-a răsfățat cu dulciuri înainte de a reveni în circuit, iar acest lucru nu l-a lăsat indiferent pe antrenorul Darren Cahill! Pentru cei doi urmează o aventură foarte importantă, la turneul de la Miami Open, în perioada 23 martie – 3 aprilie.
După ce a fost surprinsă de Cancan.ro în timp ce dădea iama în rafturile cu dulciuri din supermarket, Simona Halep (29 de ani) a postat o fotografie în care savurează un desert. Darren Cahill (55 de ani) a remarcat imediat „escapada” elevei sale.
Antrenorul australian a dojenit-o în stilul caracteristic pe Simona, care s-a delectat cu dulciuri înaintea turneului de la Miami. Iar Darren are și soluția pentru ca jucătoarea aflată pe locul 3 WTA să ardă rapid caloriile.
Reacție fabuloasă a lui Darren Cahill, după „escapada” Simonei Halep! Sportiva s-a delectat cu dulciuri înainte de Miami Open
Simona Halep s-a delectat cu un desert înaintea plecării la Miami, iar Darren Cahill a făcut o glumă care sună mai degrabă a muștruluială: „Bucură-te! Ai plănuit un antrenament lung pentru mâine?„, a reacționat Darren pe Instagram, în timp ce fanii Simonei au făcut și ei o remarcă amuzantă: „După un asemenea desert, cred că pe Simona o așteapă un antrenament lung”, se arată pe unul dintre conturile administrate de fanii campioanei de la Wimbledon.
Înainte de a se răsfăța cu un desert, Halep a mers singură la cumpărături, într-un supermarket situat în nordul Bucureștiului. Ea a intrat în magazin echipată corespunzător, cu mască de protecție, pentru a-și face provizii. Cum a intrat în market, cea mai bună jucătoare de tenis a României a luat un coș de mână și a început „explorarea” printre rafturi. Simona și-a pus în coș cele necesare, a stat cuminte la coadă pentru a plăti produsele, după care s-a îndreptat către bolidul care o aștepta în parcare. După ce a absentat de la turneele din Doha și Dubai din cauza unei accidentări la spate, Simona Halep va reveni pe teren la Miami Open, convinsă fiind chiar de antrenorul Darren Cahill.