Detaliile neștiute ale „rupturii” dintre Simona Halep și Darren Cahill! Antrenorul a fost evitat de Toni Iuruc și nu a venit nici la nuntă
Relația dintre Simona Halep și Darren Cahill a părut că s-a răcit încă de la US Open, turneu la care antrenorul australian a fost evitat de Toni Iuruc, proaspătul soț al sportivei.
Simona Halep a anunțat despărțirea de antrenorul Darren Cahill după șase ani de colaborare, miercuri, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Dar „ruptura” dintre constănțeancă și cunoscutul tehnician s-a produs încă de la US Open, turneu la care Simona a fost eliminată dezamăgitor în optimile de finală, după 3-6 3-6 cu Elina Svitolina din Ucraina.
În timpul meciului pierdut de Simona Halep la Flushing Meadows, Toni Iuruc, pe atunci logodnicul sportivei, a făcut un gest neașteptat la adresa lui Darren Cahill! La numai o săptămână și jumătate a avut loc nunta Simonei, la care Darren Cahill fie nu a fost invitat, fie nu a dorit să dea curs invitației.
Detaliile neștiute ale „rupturii” dintre Simona Halep și Darren Cahill! Antrenorul a fost evitat de soțul sportivei la US Open
Toni Iuruc, proaspătul soț al Simonei Halep, a făcut un gest elocvent la US Open! Deși a însoțit-o pe sportivă la Grand Slam-ul american, Toni nu s-a așezat în lojă alături de Darren Cahill, așa cum bărbatul a procedat la celelalte turnee din 2021! Darren Cahill a fost evitat pentru prima oară de Toni Iuruc, în timp ce situația era diametral opusă în tabăra Elinei Svitolina. Soțul ucrainencei, Gael Monfils, a urmărit meciul împreună cu antrenorul Elinei.
Un alt moment care a prevestit „ruptura” dintre Simon Halep și Toni Iuruc a fost cel al căsătoriei care a avut loc la Constanța, pe 15 septembrie! Darren Cahill a absentat de la marele eveniment, rezumându-se să scrie un mesaj de felicitare pe Twitter. În schimb, la petrecerea de cununie civilă a Simonei, desfășurată în clubul Fratelli, și-a făcut apariția antrenorul român Adrian Marcu, cel despre care se spune că e favorit să semneze cu campioana de la Roland Garrros 2018 și Wimbledon 2019.