Simona Halep (31 de ani) trăiește o săptămână de coșmar, sportiva din Constanța părăsind Top 500 WTA. Cu toate acesta, Simona are o stare de spirit pozitivă.
Simona Halep și-a surprins plăcut fanii în săptămâna în care a suferit un picaj incredibil în clasamentul mondial! Miercuri, la două zile după ce Asociația Tenisului Feminin (WTA) a făcut anunțul teribil potrivit căruia Halep a coborât 520 de locuri și a ajuns pe poziția 578, sportiva noastră și-a pus o poză uimitoare la profilul de pe Instagram.
Simona Halep a primit cu zâmbetul pe buze cea mai proastă veste de la izbucnirea scandalului de dopaj, nelăsând ieșirea din Top 500 WTA să o afecteze prea tare.
Halep și-a schimbat poza de la profilul de Instagram cu una în care afișează un zâmbet foarte larg. Fotografia a fost realizată într-o vacanță în Grecia pe care campioana tenisului a făcut-o recent.
Simona Halep le-a luat ochii tuturor, purtând un costum de baie roz și o pereche de ochelari de soare. Apariția extravagantă a fostului lider WTA i-a impresionat pe fani, care așteaptă în același timp vești bune în procesul de dopaj.
Simona Halep se află în continuare pe listă la US Open, turneu de Grand Slam programat în perioada 28 august – 10 septembrie, dar șansele româncei de a juca la New York scad pe zi ce trece.
Inițial s-a crezut că Halep va primi verdictul în câteva săptămâni de la audierile care au avut loc la sfârșitul lunii iunie, însă așteptarea se prelungește: „După ce a avut mai multe amânări ale procesului, care trebuia să aibă loc în luna ianuarie, apoi în aprilie, Halep a primit până la urmă o șansă.
Au spus că va dura câteva săptămâni pentru a analiza toate informațiile și a pronunța o decizie. Semnele încurajatore sunt că Halep joacă pe terenuri de hard la antrenament, fiind pregătită pentru US Open!”, a afirmat Cam Williams, gazda podcastului „Tennis Talk”, despre posibilitatea ca Simona Halep să participe la US Open.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER