Simona Halep (31 de ani) a luat o decizie importantă după ce a fost suspendată patru ani din tenis, angajând o agenție de PR din SUA pentru a-i salva reputația.
Simona Halep nu mai are încredere în Patrick Mouratoglou și în staff-ul acestuia, care se ocupa inclusiv de imaginea româncei, iar sportiva noastră l-a angajat pe Ron Berkowitz, fondatorul firmei de relații publice Berk Communications.
Jurnalistul Jon Wertheim a anunțat că Simona Halep l-a angajat pe Ron Berkowitz după ce a primit suspendarea de patru ani, iar informația a fost confirmată pe contul oficial de Twitter al companiei Berk Communications.
„Am aflat că Simona Halep l-a angajat pe Ron Berkowitz, în timp e preegătește un apel viguros (n.r. – la TAS). Decizie brutală astăzi. Interdicția de patru ani este echivalentă cu terminarea carierei pentru sportiva de 3 de ani”, a anunțat Wertheim.
Told that Simona Halep has hired Ron Berkowitz @BerkComm as she mounts a vigorous appeal. Brutal decision today. Four-your ban equals career ender for a 31-year-old athlete… — Jon Wertheim (@jon_wertheim) September 12, 2023
Told that Simona Halep has hired Ron Berkowitz @BerkComm as she mounts a vigorous appeal. Brutal decision today. Four-your ban equals career ender for a 31-year-old athlete…
— Jon Wertheim (@jon_wertheim) September 12, 2023
Berk Communications este o agenție de PR, fondată de americanul Ron Berkowitz, recunoscută pentru managementul reputației, care oferă servicii de comunicații strategice pentru antreprenori, sportivi, celebrități și muzicieni de renume.
Simona Halep avea un manager de comunicare pe care i-l recomandase Patrick Mouratoglou, pe fancezul Maxime Restifo. De asemenea, Halep era manageriată de suedeza Nina Wennertstrom, dar se pare că fostul lider WTA nu se mai bazează pe oamenii antrenorului său.
În același timp, Simona a încetat să îl mai urmărească pe Patrick Mouratoglou pe Instagram, semn că relația profesională dintre româncă și francez e pe sfârșite. Cu toate acestea, fostul antrenor al Serenei Williams a scris un mesaj de susținere pentru româncă:
„Nu pot să cred decizia pe care ITIA a dat-o astăzi în cazul Simonei. Sunt extrem de șocat și așa am fost pe tot parcursul anului de aceste metode și de comportamtnul unei organizații, care ar trebui să trateze jucătorii corect și să încerce să stabilească adevărul. Atât vreau să spun astăzi: 1. Știu că Simona este o persoană integră și nu am niciun dubiu atunci când spun că ea nu a luat nicio substanță interzisă; 2. Am stat pe tot parcursul celor două zile de audiere cu ea și nu pot să cred că Tribunalul a luat o astfel de decizie pe baza probelor și argumentelor pe care le-am auzit; 3. Întregul proces, dar și ITIA, au fost total nedrepte cu Simona și ce s-a întâmplat e total de neacceptat; 4. Sper că Simona să meargă la TAS, care este singurul Tribunal ce nu se află sub controlul ITIA”, a afirmat Mouratoglou.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER