Situație neașteptată în cursa pentru Turneul Campioanelor după victoriile reușite de Sorana Cîrstea la Roland Garros! Sportiva din Târgoviște a depășit-o pe Simona Halep în ierarhia în baza căreia se decid jucătoarele calificate la cea mai importantă competiție a finalului de sezon.
Simona Halep, care nu a putut merge la Roland Garros din cauza accidentării la gamba stângă, a pierdut teren în clasamentul pentru Turneul Campioanelor de la Shenzhen (1 – 8 noiembrie)! Sorana Cîrstea a profitat din plin, după ce s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, devansându-și conaționala în WTA Race! Cîrstea a acumulat 926 de puncte în acest sezon, luându-i fața Simonei Halep (901 puncte).
Astfel, Sorana Cîrstea a urcat pe locul 23 în clasamentul pentru Turneul Campioanelor și a întrecut-o pe Simona Halep, care a picat pe poziția 24! De asemenea, „Sori” a făcut un salt de 7 locuri în clasamentul mondial, până pe 47 WTA, după ce miercuri a câștigat un maraton cu Martina Trevisan (Italia, 97 WTA), scor 6-4, 3-6, 6-4! Totodată, premiul financiar este unul substanțial, Cîrstea asigurându-și 126.000 de euro până acum.
Sorana Cîrstea, care a disputat și două finale WTA în 2021, una câștigată la Istanbul (6-1, 7-6 cu Elise Mertens), iar cealaltă pierdută la Strasbourg (3-6, 3-6 cu Barbora Krejcikova), se află în forma carierei! Ea a depășit-o pe Simona Halep în clasamentul pentru Turneul Campioanelor! Comparativ cu anii precedenți, Halep ocupă un loc neverosimil în WTA Race, fiind abia a 24-a. Eleva lui Darren Cahill s-a calificat la 6 ediții ale Turneului Campioanelor în întreaga carieră, dar a jucat la 5 dintre ele, retrăgându-se în anul 2018.
La Turneul Campioanelor merg cele mai bune 8 jucătoare ale sezonului! Pe locurile calificabile se află următoarele jucătoare: Ashleigh Barty (Australia, 3.381 puncte), Aryna Sabalenka (Belarus, 2.657 de puncte), Naomi Osaka (Japonia, 2.536 de puncte), Garbine Muguruza (Spania, 2.095 de puncte), Iga Swiatek (Polonia, 2.025 de puncte), Jennifer Brady (SUA, 1.748 de puncte), Elise Mertens (Belgia, 1.647 de puncte) și Veronika Kudermetova (Rusia, 1.592 de puncte).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER