Simona Halep deschide întâlnirea România – Elveția din Fed Cup! Sorana Cîrstea nu va intra nici la simplu, nici la dublu: „Mă așteptam să joc. Dacă e nevoie să bat din palme, bat din palme”. Programul meciurilor de la Cluj

Vineri s-au tras la sorți meciurile din cadrul întâlnirii România – Elveția, programată în week-end, la Cluj-Napoca. Pentru primul punct al barajului de accedere în Grupa Mondială se vor lupta Simona Halep (1 WTA) și Viktorija Golubic (115 WTA).

Halep – Golubic, în primul meci de sâmbătă, de la ora 13:00

Simona Halep (1 WTA), prima „rachetă” a României, va deschide balul în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, întâlnind-o pe Viktorija Golubic (115 WTA), sâmbătă, de la ora 13:00. Duelul dintre Simona și Viktorija, sportive care nu s-au mai confuntat niciodată până acum, va fi urmat de meciul dintre Irina Begu (38 WTA) și Timea Bacsinszky, jucătoarea numărul 1 din naționala adversă. „Va fi o partidă dificilă, foarte emoționantă. Sper să mă simt bine pe teren și să câștig”, a fost reacția Simonei după tragerea la sorți.

Cîrstea, a doua jucătoare a României, este doar rezervă

Duminică se vor disputa celelalte două jocuri de simplu, cu începere de la ora 12:00, dar și o posibilă partidă decisivă de dublu. Astfel, tot Simona Halep va evolua prima, în blockbusterul cu Timea Bacsinszky, în timp ce Irina Begu o va întâlni pe Viktorija Golubic. Interesant este că pentru jocul de dublu, în care tricolorele se vor lupta cu Jil Teichmann (136 WTA) și Patty Schnyder (149 WTA), capitanul Florin Segărceanu le-a preferat tot pe Halep și Begu, așa că Sorana Cîrstea (34 WTA) și Mihaela Buzărnescu (40 WTA) sunt doar rezerve.

Sorana a fost luată prin surprindere de decizia căpitanului

Decizia lui Florin Segărceanu de a nu o trimite pe Sorana Cîrstea în teren nici la simplu, dar nici la dublu, surprinde, în condițiile care „Sori” este a doua cea mai bună tenismenă din echipa tricoloră: „Mă așteptam să joc pentru că eram a doua tenismenă a României. Eu m-am prezentat și m-am pus la dispoziția căpitanului, așa că sunt aici și fac ceea ce vrea el. Sunt aici pentru România. Dacă echipa are nevoie să bat din palme, bat din palme”, a declarat Cîrstea. Va merge în Grupa Mondială din Fed Cup echipa care va ajunge prima la trei puncte. România poate reveni după doi ani în elita competiției inter-țări din tenis.

Publicat: 20 04. 2018, 12:34
Actualizat: 20 04. 2018, 15:34