Simona Halep, despre colaborarea cu Darren Cahill: „Mi-am ajustat jocul puțin”. Transformarea serviciului său
Simona Halep (24 ani) începe sezonul 2016 în Australia natală a antrenorului său, Darren Cahill, iar jurnaliștii locali au cerut detalii despre colaborarea numărului doi mondial cu tehnicianul care i-a dus, pe rând, pe Lleyton Hewitt și Andre Agassi spre cele mai bune performanțe în sportul alb.
„Mi-am ajustat jocul puțin. Mi l-am îmbunătățit mult, pot spune acum că am un serviciu mai puternic, dar încă am nevoie de mai mult timp pentru a crește la toate capitolele. (n.r. – pregătirea din intersezon, din România) A fost o perioadă bună și mă bucur că l-am cunoscut pe Darren„, a explicat Simona Halep, cea care în acest an l-a angajat cu normă întreagă pe Cahill, după ce în 2015 cei doi au lucrat împreună în cadrul unui program de performanță Adidas.
Constănțeanca nu prinde Top 10 cele mai eficiente jucătoare de tenis în 2015 la niciuna dintre rubricile statisticii care descriu eficiența serviciului (ași, frecvența serviciului unu și doi, eficiența serviciului unu și doi, puncte câștigate per total la serviciu, mingi de break salvate, dar nici în cea care se referă la dublele greșeli). În schimb, Simona și-a betonat anul trecut statutul de jucătoare solidă la retur (al doilea cel mai bun procentaj la puncte câștigate la retur, al doilea procentaj la game-uri câștigate la retur – de fiecare dată după Sara Errani).