Simona Halep s-a calificat în semifinale la WTA Praga, după victoria obţinută în faţa Magdalenei Frech, scor 6-2, 6-0. A fost un meci în care românca nu i-a lăsat nicio şansă adversarei sale. Asta spre deosebire de partidele precedente, în care a cedat de fiecare dată set. Simona Halep s-a arătat şi ea încântată de progresul pe care l-a făcut în joc şi s-a declarat pregătită pentru meciul dintre semifinale. O va înfrunta pe învingătoarea dintre Irina Begu şi Sara Sorribes Tormo.
„Joc din ce în ce mai bine, mă bucur de asta. Ea a jucat mult ieri şi era normal să îi fie greu astăzi să intre în ritm. Am lovit mai puternic, am reuşit de câteva ori să dau bine pe voleul drive. Astea au fost aspectele pozitive. Nu ştiu pe cine voi înfrunta în semifinale, dar Irina şi Sara sunt ambele jucătoare foarte bune. Eu voi fi aici pentru a da tot ce am mai bun şi a încerca să câştig încerca să câştig”, a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Magdalena Frech.
Simona Halep a avut probleme medicale pe parcursul zilei de joi, în timpul victoriei cu Barbora Krejcikova. Înainte de setul decisiv, românca a cerut intervenţia fizioterapeutului din cauza unor dureri în zona umerilor. Chiar şi vineri au fost ceva probleme la serviciu pentru Halep, care însă nu s-au văzut şi pe tabela de scor. Asta pentru că Simona a jucat absolut impresionant la retur.
Elise Mertens – Kristyna Pliskova este semifinala deja stabilită de la Praga. Iar Halep o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Sara Sorribes Tormo şi Irina Begu, partidă care se desfăşoară de la această oră. Pentru calificarea în semifinale la Praga, Simona Halep a primit un cec în valoare de 8.035 de dolari şi 110 puncte în clasamentul WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER