Simona Halep, duel românesc azi la Madrid! Ceilalți 6 reprezentanți care joacă în capitala Spaniei luni + clasamentul feminin actualizat

Organizatorii de la Madrid au anunțat meciurile zilei de luni, când pe teren vor intra 7 reprezentați ai României, care vor lua startul în 5 partide, una de simplu și 4 de dublu. Simona Halep va juca în proba de dublu. Face pereche cu Irina Begu, iar în primul tur vor întâlni echipa Darija Jurak/ Raluca Olaru.

Pe tabloul feminin individual, singurul meci cu miză pentru noi este cel al Mihaelei Buzărnescu (31 WTA), care va intra pe teren la 13:00 (ora României), pentru meciul din turul 2. Adversară îi va fi Anastasija Sevastova (Letonia; 13 WTA), favorita cu numărul 12 la câștigarea turneului. Organizatorii au programat meciul pe Terenul 4 al complexului de la Madrid.

Meciurile de dublu în care vor fi implicați români:

  • Jean-Julien Rojer/ Horia Tecău vs. Bob Bryan/ Mike Bryan  – Terenul 4, după 4 meciuri de simplu
  • Darija Jurak/ Raluca Olaru vs. Irina Begu/ Simona Halep  – Terenul 4, după un meci de dublu
  • Bolsova Zadoinov/ Parra-Santonja vs. Irina Bara/ Mihaela Buzărnescu – Terenul 6, după 3 meciuri de dublu
  • Su-Wei Hsieh/ Barbora Strycova vs. Andreea Mitu/ Alexandra Panova – Terenul 6, după 4 meciuri de dublu
  • Simona Halep va juca în turul 2 la simplu marți, împotriva sportivei Johanna Konta (Marea Britanie, 41 WTA)

Luni a fost actualizat clasamentul WTA. Top 10:

  1. Naomi Osaka – 6151 puncte
  2. Petra Kvitova – 5835 puncte
  3. Simona Halep – 5682 puncte
  4. Angelique Kerber – 5220 puncte
  5. Karolina Pliskova – 5111 puncte
  6. Elina Svitolina – 4921 puncte
  7. Kiki Bertens – 4765 puncte
  8. Sloane Stephens – 4386 puncte
  9. Ashleigh Barty – 4275 puncte
  10. Aryna Sabalenka – 3520 puncte

În clasamentul de simplu, România mai are 3 sportive în top 100: Mihaela Buzărnescu (31 WTA), Sorana Cîrstea (93 WTA), Irina Begu (96 WTA).

 

Publicat: 06 05. 2019, 10:08
Actualizat: 06 05. 2019, 10:09