Simona Halep, după victoria cu Espinosa: „Îi mulțumesc domnului Iohannis că a venit să ne susțină! Am avut foarte mari emoții”

Jucătoarea Simona Halep s-a declarat bucuroasă că a câștigat în două seturi meciul disputat sâmbătă cu Silvia Soler-Espinosa, primul al întâlnirii de Fed Cup România – Spania, spunând că a fost un joc complet și mulțumindu-i pentru susținere președintelui Klaus Iohannis, care s-a aflat în tribună.

„Am avut foarte mari emoții. Au venit foarte mulți oameni să ne vadă, să ne susțină, și vreau să le mulțumesc. Ați fost super astăzi. Vreau să îi mulțumesc domnului președinte Iohannis că a venit să ne susțină. Mulțumim, domnule președinte! Sunt foarte bucuroasă că am reușit să câștig în două seturi, am făcut un meci bun. Am emoții și pentru mâine. Cred că am avut o tactică bună și m-am mișcat și bine pe teren, cred că a fost un meci complet”, a afirmat Halep.

Președintele Klaus Iohannis a acceptat invitația de a participa la meciurile de Fed Cup, trimisă de Simona Halep prin intermediul ProSport.

Simona Halep a spus că îi recomandă Irinei Begu, care va juca al doilea meci al întâlnirii cu Spania, să fie relaxată și să nu aibă emoții.

La primul meci al întâlnirii de la Galați dintre România și Spania, contând pentru turul întâi al Grupei Mondiale II a Fed Cup, Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o cu scorul de 6-2, 6-1 pe sportiva Silvia Soler-Espinosa, 67 WTA.

La confruntarea dintre Halep și Soler-Espinosa a asistat și președintele Klaus Iohannis, care a plecat imediat după terminarea partidei, fără a face declarații.

La ceremonia care a marcat începutul întâlnirii cu Spania, jucătoarele românce au intonat imnul României de pe teren, iar Klaus Iohannis din tribună. Înainte de începerea primului meci, echipa României a mers în fața lojei în care se afla Iohannis și sportivele au dat mâna cu președintele.

Sâmbătă va mai avea loc meciul dintre Irina-Camelia Begu (34 WTA) și Garbine Muguruza (24 WTA).

Duminică, de la ora 12.00, sunt programate confruntările de simplu Simona Halep – Garbine Muguruza, Irina-Camelia Begu – Silvia Soler-Espinosa și meciul de dublu Alexandra Dulgheru/Monica Niculescu – Lara Arruabarrena/Anabel Medina Garrigues.

Câștigătoarea întâlnirii dintre România și Spania va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială, în compania unei învinse din primul tur al Grupei Mondiale. Învinsa întâlnirii de la Galați va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială II, în compania unei echipe din Grupa I.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 07 02. 2015, 15:20
Actualizat: 07 02. 2015, 19:19