Simona Halep, după victoria cu Strycova de la Wuhan: „Mă simt extraordinar”

Simona Halep a învins-o pe Barbora Strycova și s-a calificat în turul trei la Wuhan. Românca s-a impus cu scorul de 6-3, 6-2, calificându-se în optimi.

Mă simt extraordinar, pentru că am putut să câştig. Am jucat un pic mai bine ca anul trecut. Sunt fericită că am revenit aici şi că am putut să joc, să încerc să joc cel mai bun tenis. Ne ştim una pe cealaltă destul de bine, mă simt încrezătoare de fiecare dată când joc împotriva ei, e întotdeauna dificil, aşa că nu sunt relaxată când intru pe teren să joc cu ea. Este o jucătoare extraordinară. Eu încerc să dau totul pe teren la fiecare meci pe care-l joc şi să încerc să câştig, a declarat Simona Halep, la interviul de pe teren.

Cel mai bun rezultat al Simonei la Wuhan este calificarea în semifinale, în 2016, când a fost învinsă de Petra Kvitova (Cehia), 6-1, 6-2. La următoarele două ediţii, Halep nu a trecut de primul meci.

CITEȘTE ȘI LIVE BLOG | Halep – Strycova 6-3, 6-2, în turul 2 la Wuhan. Simona a acces în optimi. VIDEO: Punct de zile mari reușit de tricoloră

Publicat: 24 09. 2019, 09:51