Institutul Român pentru Evaluare și Strategie a întocmit un raport de cercetare din care reiese că Gheorghe Hagi este cel mai admirat sportiv de câtre români! „Regele” s-a aflat în preferințele a 32% din cei intervievați, fiind urmat de Nadia Comăneci, cu 16%. Pe locul al treilea la categoria respectivă se poziționează Simona Halep (14%), singura aflată în activitate care a fost înclusă atât în topul sportivilor admirați de români, cât și în clasamentul celor mai mari sportivi români din istorie.
Gimnasta Nadia Comăneci este considerată cel mai mare sportiv român al tuturor timpurilor (32%), urmată în sondaje de Gică Hagi (26%), Ilie Năstase (6%), Simona Halep (6%), Ivan Patzaichin (3%), Nicolae Dobrin (3%), Ion Țiriac (3%). Helmuth Duckadam (1%), Iolanda Balaș (1%) și Gabriela Szabo (1%). Cu toate că românii au ales 9 nume în clasamentul celor mai mari sportivi din istorie, doar Simona Halep se află în activitate!
Totodată, 48% dintre respondenți consideră că starea sportului românesc este proastă, în timp ce 46% sunt mulțumiți de sportul autohton. Sportivii preferați de compatrioți la JO de la Rio au fost Marian Drăgulescu (20%), Cătălina Ponor (16%), Horia Tecău (7%), Cristina Neagu (7%) și Ana Maria Popescu Brânză (4%). Simona Halep, deși nu a fost prezentă la Rio, apare în clasament pe locul 6, cu 2% din preferințe.
Conform agerpres.ro, în studiul IRES, realizat în perioada 16-18 august, se mai arată că cei mai apreciați sportivi de către români la nivel internațional sunt: Lionel Messi (23%), Cristiano Ronaldo (20%), Pele (4%), Diego Maradona (4%), Novak Djokovic (3%), Roger Federer (3%) și Maria Șarapova (3%).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER