WTA a publicat deja tradiționalul „Clay Court Power Index” pe 2019, care confirmă faptul că Simona Halep, deținătoarea trofeului de la Roland Garros, este, detașat, numărul unu pe suprafața roșie. În Top 10 se regăsesc două americance – Sloane Stephens și Madison Keys, iar România punctează în Top 20 și cu Irina Begu, pe poziția a 17-a, cea care, de altfel, pare a fi preferată în acest moment de Florin Segărceanu pentru a fi a doua rachetă a României în semifinala Fed Cup cu Franța. de la Rouen (20-21 aprilie), care se va juca în sală, pe zgură.
Franța are, la rândul ei, două sportive în Top 20 pe zgură – pe Caroline Garcia (locul 8, față de 20 în ierarhia mondială pe 52 de săptămâni) și pe Kristina Mladenovic (locul 17, față de 66 WTA). VEZI AICI CE PROBLEME AU SPORTIVELE DIN HEXAGON CU DOUĂ‚ SĂ‚PTĂ‚MÂNI ȘI JUMĂ‚TATE ÎNAINTEA SEMIFINALEI CU HALEP & CO.
Simona Halep (27 ani, 2 WTA) are de peste două ori mai multe puncte în acest clasament al zgurii decât cea de-a doua sportivă, Elise Mertens (Belgia, 23 ani, 6 WTA). Halep are totodată și cel mai mare procentaj victorii pe zgură în carieră dintre sportivele incluse în acest top (72,2%) și un record de 16-3 victorii / înfrângeri pe 2018.
Foto: wtatennis.com
Restul jucătoarelor din Top 20:
No.11 Anastasija Sevastova (12 WTA): 1064.3 No.12 Daria Kasatkina (22 WTA): 1053.8 No.13 Samantha Stosur (73 WTA): 1027.5 No.14 Anett Kontaveit (14 WTA): 989.8 No.15 Maria Sharapova (28 WTA): 902.0 No.16 Elise Mertens (17 WTA): 900.0 No.17 Kristina Mladenovic (66 WTA): 863.3 No.18 Caroline Wozniacki (13 WTA): 860.5 No.19 Irina-Camelia Begu (69 WTA): 854.5 No.20 Laura Siegemund (104 WTA): 842.8
Finalele turneelor pe zgură în 2018: (dacă Simona Halep a câștigat cel mai important trofeu, la Roland Garros, Petra Kvitova și Elise Mertens sunt singurele jucătoare cu victorii multiple pe zgură sezonul trecut)
Roland Garros: Simona Halep d. Sloane Stephens Madrid: Petra Kvitova d. Kiki Bertens Rome: Elina Svitolina d. Simona Halep Stuttgart: Karolina Pliskova d. CoCo Vandeweghe Charleston: Kiki Bertens d. Julia Goerges
Prague: Petra Kvitova d. Mihaela Buzarnescu Lugano: Elise Mertens d. Aryna Sabalenka Rabat: Elise Mertens d. Ajla Tomljanovic Strasbourg: Anastasia Pavlyuchenkova d. Dominika Cibulkova Nuremberg: Johanna Larsson d. Alison Riske Bogota: Anna Karolina Schmiedlova d. Lara Arruabarrena Istanbul: Pauline Parmentier d. Polona Hercog
Cursa pentru numărul unu se mută pe zgură
Având în vedere faptul că, dintre primele cinci jucătoare ale lumii, doar Angelique Kerber evoluează la începutul lui aprilie, la Monterrey (pe hard), următoarea bătălie pentru prima poziție se va relua pe zgura germană, la Stuttgart, în perioada 22-28 aprilie. Naomi Osaka, cea care nu apare în Top 20 WTA Insider Clay Court Power Index, va avea o misiune dificilă în duelul direct cu Simona Halep și Petra Kvitova, în condițiile în care Pliskova nu poate avansa, având de apărat trofeul. În acest moment, primele patru jucătoare ale lumii sunt despărțite de mai puțin de 387 de puncte.
4 turnee a disputat Simona Halep pe zgură, în 2018, plus alte două meciuri în Fed Cup, contra Elveției
2900 puncte a câștigat Simona Halep pe zgură anul trecut (titlu la Roland Garros, finală la Roma, sferturi la Madrid și Stuttgart)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER