Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat despre viitoarea ei adversară de la Rolanda Garros, Mirjana Lucici-Baroni, că nu are amintiri plăcute după singura lor întâlnire, dar partida din turul secund al actualei ediții a French Open va reprezenta o altă situație.
„Nu am amintiri plăcute de la acel meci, deoarce nu am putut să-mi fac jocul. Am fost pur și simplu blocată, nu am putut să lovesc mingea. Dar acum mă simt mult mai bine și cred că am șansa mea”, a declarat, duminică, Halep, potrivit dailymail.co.uk.
În vârstă de 33 de ani, Mirjana Lucici-Baroni, locul 70 WTA, a învins-o, duminică, pe americanca Lauren Davies, locul 64 WTA, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-3, califcându-se în manșa a doua a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, fază în care o va întâlni pe Simona Halep, locul 3 WTA.
Anul trecut, în turul 3 al US Open, Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2 atunci, a fost învinsă, cu scorul de 7-6 (6), 6-2, de Lucici-Baroni, care venea din calificări, aceasta fiind singura lor întâlnire.
Mirjana Lucici, o jucătoare precoce și foarte talentată, are în palmares o semifinală la Wimbledon în 1999 și trei titluri WTA, dar din 2004 până în 2009 a avut doare câteva prezențe în meciuri oficiale, din cazua unor probleme de familie.
Simona Halep, cap de serie numărul 3, a învins-o, dumunică, pe Evghenia Rodina, locul 91 WTA, cu scorul de 7-5, 6-4, și s-a calificat în manșa a doua a turneului de la Roland Garros.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER