Simona Halep iese din nou la atac: „Sunt foarte dezamăgită! Regulamentul spune asta!” Ce veste a primit de la avocat | VIDEO
Simona Halep se declară foarte dezamăgită de întârzierea verdictului în procesul peentru dopaj! Avocatul i-a transmis jucătoarei de tenis că nu va va afla decizia în luna august.
Tergiversarea procesului îi scoate peri albi Simonei Halep, care iese din nou la atac! Dubla campioană de Grand Slam susține că trebuia să primească o decizie și nu își închipuia că procesul va dura atât de mult.
Simona Halep iese din nou la atac: „Sunt foarte dezamăgită! Regulamentul spune asta!” Ce veste a primit de la avocat
Acuzată de două încălcări ale programului anti-doping, Simonei Halep nu îi vine să creadă că nu a primit nici acum verdictul: „Mă așteptam să primesc decizia mult mai repede. Din câte știu eu în regulament sunt trei săptămâni.
Deja se fac două luni și nu am primit absolut nicio știre despre decizie. M-am antrenat din greu, am și postat pe rețelele media pentru că am vrut să împărtășesc cu fanii mei treaba aceasta, că sunt motivată și că-mi doresc să revin pe teren cât mai repede.
Am primit o veste de la avocatul meu că până la final de august nu o să am nicio decizie. Sunt foarte dezamăgită de acest lucru. Este aproape imposibil să stai să aștepți atât de mult pentru o decizie, dar așa cum am spus nu am ce să fac prea multe și va trebui să aștept”, a transmis Simona Halep pentru Eurosport.
Motivul pentru care întârzie verdictul
Motivul pentru care tribunalul Sport Resolutions de la Londra nu a pronunțat verdictul nici după două luni de la audierea Simonei Halep este acela că situația sportivei noastre a fost considerată o „circumstanță excepțională”.
În regulamentul de procedură al tribunalului de la Londra, se prevede că „în afară de circumstanțele excepționale, instanța trebuie să ia o decizie în maximum trei săptămâni de la audiere sau de la încheierea fazei probatorii, atunci când procesul este încheiat pe baza documentelor scrise”.
Doar că procedura a devenit anevoioasă, din cauza celei de-a doua acuzații primite de Halep, pentru nereguli în pașaportul biologic. Acest lucru i-a determinat pe judecători să admită existența unor circumstanțe excepționale și să prelungească termenul pentru anunțarea verdictului.