Simona Halep i-a transmis un mesaj superb mamei sale, cu ocazia zilei de 8 Martie. Tania Halep este una dintre persoanele care au stat în spatele succesului campioanei din Constanța.
Simona Halep a ținut să transmită un mesaj public de Ziua Internaţională a Femeii, marcată în toată lumea pe 8 martie! Sportiva aflată pe locul 19 WTA a arătat încă o dată cât de mult înseamnă mama pentru ea.
Simona Halep a postat o fotografie în care mama ei apare zâmbitoare, alături de o descriere superbă: „Zâmbet cald ca sufletul ei! La mulți ani, Mamitzic, dragă!”, a spus dubla campioană de Grand Slam.
View this post on Instagram A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
A post shared by Simona Halep (@simonahalep)
La fel ca și tatăl ei, mama Simonei Halep a susținut-o necondiționat pe sportivă, fiind prezentă mereu la cele mai importante turnee. Atunci când a triumfat la Wimbledon, în anul 2019, Simona a declarat în interviul de la Londra că mama ei i-a insuflat ideea câștigării titlului pe iarba de la All England Club (6-2, 6-2 în finala cu Serena Williams).
Originară din județul Constanța, Simona a copilărit la malul mării, într-o familie modestă. Mama ei a fost casnică, iart tatăl tehnician zootehnist. Au dus un trai modest, uneori cu lipsuri, iar părinții jucătoarei de tenis au fost nevoiți să facă împrumuturi la bănci pentru a o putea trimite la turnee.
Pe data de 7 octombrie 2022, Simona a primit o înștiințare prin care era suspendată provizoriu, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat la US Open! Deși au trecut luni bune de la acel moment, Halep continuă să își țină fanii în suspans.
Simona Halep a afirmat că va lupta pentru a-și demonstra nevinovăția, iar sportiva trebuia să fie audiată în luna februarie la tribunalul Sport Resolutions. Astfel, fanii campioanei de la Roland Garros și Wimbledon așteaptă cu sufletul la gură ca jucătoarea lor favorită să anunțe că a scăpat de suspendare.
Halep postează însă lucruri care nu are nicio legătură cu cazul de dopaj în care este implicată. Înainte de a-i ura la mulți ani mamei, de 8 martie, Simona a publicat pe rețelele de socializare un citat despre frumusețe, care îi aparține Anastasiei Soare, o antreprenoare din Constanța, plecată în SUA: „Frumusețea este despre echilibru și proporții, nu despre perfecțiune”, a fost mesajul distribuit de Simona Halep în mediul online.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER