Simona Halep s-a întors în țară, luni seară, pentru a face câteva analize medicale, în vederea identificării cauzelor problemelor de la spate. Numărul 1 WTA urmează să fie supus unei investigații RMN.
Simona Halep a abandonat în turul 1 al turneului de la Beijing, după primul set al cu tunisianca Jabeur. Problemele de la spate au stat la baza deciziei, iar acum urmează să efectuaze anumite teste medicale. Luni, la aterizarea pe aeroportul Henri Coandă, Simona a oferit și câteva declarații referitoare la programul de recuperare.
„Nu știu exact ce am, am dureri la spate. Mâine (n.red. – azi) fac un RMN. Sper să nu fie grav, însă a fost greu pentru mine să joc. Eu sper să nu fie în pericol prezența la Moscova. Acum sunt mai ok, probabil și pentru că m-am relaxat.
Am fost foarte pregătită înainte să plec, m-am antrenat foarte bine după US Open, pentru că eram nemulțumită de rezultatul de acolo. M-am dus cu încredere, pozitivă, dar duminică, la antrenament, mi s-a blocat spatele. Am stat două zile, am făcut tratament, mi s-a mai dat drumul, dar tot nu am putut să joc normal. După Wuhan s-a dus durerea și pe picior puțin. Regret că am continuat să joc la Wuhan„, a declarat Simona Halep la aeroportul din Otopeni.
Turneul de la Moscova începe pe 11 octombrie, cu meciurile de calificare. Simona este prezentă pe tabloul principal, astfel că primul meci îl va disputa pe 15 octombrie.
În urmă cu o săptămână, Halep a fost învinsă, cu 6-0, 7-5, de Dominika Cibulkova, locul 31 WTA, în turul al doilea al Wuhan Open. Ea a acuzat dureri la spate și la coapsa stângă, cerând de mai multe ori ajutor medical, dar a dus până la sfârșit partida.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER