Simona Halep, 18 ani, locul 144 WTA, s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului de la Fes (Maroc), dotat cu premii în valoare de 220.000 de dolari, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-1, pe Olga Savciuk din Ucraina, nr. 154 WTA, într-un meci de 71 de minute.
Halep, jucătoare venită din calificări, și-a egalat, astfel, cea mai bună performanță a carierei, ea reușind să atingă aceeași fază și la turneul WTA de la Marbella, în urmă cu trei săptămâni.
În Maroc, tânăra jucătoare va primi, pentru prezența în sferturi, 86 de puncte WTA și 5.340 de dolari.
Următoarea adversară a româncei va fi Patty Schnyder, a doua favorită a competiției și locul 47 WTA. Elvețianca de 31 de ani a trecut, tot miercuri, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-2, de Ioana Raluca Olaru, după un meci care a durat două ore și zece minute. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER