Simona Halep, îndrăgostită din nou! Indiciile care conturează o nouă relație pentru fostul lider WTA, la zece luni de la divorțul de Toni Iuruc | FOTO
Deși mai are puțin și împlinește anul de când nu joacă tenis, viața Simonei Halep (31 de ani) merge înainte, iar, în plan personal, lucrurile par să se alinieze în favoarea fostului lider mondial.
Simona Halep, îndrăgostită din nou! Indiciile care conturează o nouă relație pentru fostul lider WTA, la zece luni de la divorțul de Toni Iuruc
Divorțată în luna septembrie de Toni Iuruc, cu două luni înainte de nuntă, Simona a ales discreția în privința vieții ei de dincolo de terenurile de tenis.
În ultima perioadă însă, două postări scăpate pe instastory au atras atenția fanilor, care cred că Halep este cel puțin în tatonari, privind o nouă relație.
Ea a postat pe rețelele sociale o imagine în care apare într-un costum de baie roz, din gama Barbie, care e la modă în această perioadă, suprinsă din spate, pe o barcă.
Poza vine la puțin timp după ce Simona Halep a urcat pe Instagram, la secțiunea Story, o fotografie surprinsă în mașină, cu un uriaș buchet de trandafiri albi, poza fiind însoțită și de o inimioară în partea de jos.
Conform fanilor ei de pe rețelele sociale, aceste noi fotografii pot reprezenta un anunț despre o nouă relație amoroasă a sportivei.
Luna viitoare poate ieși din clasamentul WTA
Până să se confirme sau nu, Halep așteaptă cu înfrigurare anunțul ITIA care îi va contura viitorul. Ea este înscrisă pe lista preliminară de la US Open, însă doar din pricina unei proceduri regulamentare, deoarece dacă nu va fi aptă de joc la finalul lunii august, va fi exclusă automat de la tragerea la sorți.
O altă problemă ar fi că în curând, Simona va ieși din clasamentul WTA. În acest moment, Simona Halep mai are fix 1000 de puncte în ierarhia tenisului feminin, dar 900 de puncte se vor duce după închierea turneului din Canada (7-13 august), turneu pe care jucătoarea noastră l-a câștigat anul trecut.
Practic, Simona Halep nu va mai exista în clasamentul WTA, după ce va pierde următoarele puncte:
- 30 de puncte – Washington (31 iulie – 6 august)
- 900 – Canada (7-13 august)
- 60 – Cincinnati (14-20 august)
- 10 – US Open (28 august – 10 septembrie)
În cazul în care ea va reveni în tenis după ce va pierde absolut toate punctele din clasamentul WTA, Simona Halep va avea nevoie de wild-card-uri pentru a participa la turnee și a-și reface punctajul.
- Simona Halep își pregătește revenirea în stil mare! Cum arată echipamentul pe care îl va purta la US Open, dacă primește drept de joc