Simona Halep a pierdut duminică la un scor incredibil, 6-1, 6-2, duelul cu Iga Swiatek din optimile turneului de la Roland Garros.
Halep a luat numai 3 game-uri și nu a realizat niciun break în fața numărului 53 WTA, care se poate lăuda cu o performanță pe care nicio altă jucătoare nu a mai reușit-o contra româncei în ultimii ani.
Halep a suferit duminică cea mai drastică înfrângere din ultimii trei ani! Jucătoarea antrenată de Darren Cahill nu a mai pierdut la o diferență de cel puțin 9 game-uri din 25 octombrie 2017, atunci când a fost învinsă cu 6-0, 6-2 în grupele Turneului Campioanelor. Totuși, adversara care i-a provocat Simonei eșecul respectiv a fost una mult mai titrată decât Iga Swiatek și anume Caroline Wozniacki (Danemarca). Astfel de înfrângeri usturătoare pot fi identificate cu greu în palmaresul Simonei, întrucât ea este recunoscută pentru determinarea de care dă dovadă în timpul meciurilor. Românca nu renunță la luptă indiferent de scor, însă în partida cu Iga Swiatek a părut neputincioasă.
Dacă vorbim de sezonul în curs, Simona a înregistrat abia a treia înfrângere și era neînvinsă din luna ianuarie, când Garbine Muguruza o elimina în semifinalele Australian Open cu 7-6(8), 7-5. Celălalt insucces s-a produs în primul turneu al anului, la Adelaide, Halep pierzând în turul al doilea cu Aryna Sabalenka (Belarus), scor 6-4, 6-2. Iga Swiatek, în vârstă de doar 19 ani, i-a întrerupt Simonei Halep o serie impresionantă de 17 succese consecutive, constănțeanca venind după titlurile de la Dubai, Praga și Roma. Rezultatul meciului Halep – Swiatek este bizar și prin prisma faptului că sportiva noastră o „distrusese” pe poloneză în întâlnirea precedentă cu scorul de 6-1, 6-0, în aceeași fază a competiției, la Roland Garros 2019. Confruntarea din 2020 reprezintă însă cel mai mare șoc din ultima vreme în tenisul feminin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER