Simona Halep a început grozav acest an. A ajuns în semifinalele „Australian Open” și a urcat pe locul doi în clasamentul WTA. Jucătoarea din România este principală favorită a turneului de la Dubai, o competiție unde antrenorii vor avea voie să transmită indicații, în timpul meciului, cu ajutorul semnelor.
Simona Halep joacă direct în turul doi la Dubai și o va înfrunta pe Ons Jabeur. Duelul se va desfășura miercuri, iar organizatorii au comunicat și ora partidei. Halep este principala favorită a competiției cu premii totale de 2,5 milioane de dolari și a acordat o mulțime de interviuri. Jucătoarea din România a triumfat în ediția din 2015 a turneului, dar jurnaliștii au vrut să afle amănunte despre finala de la Wimbledon, câștigată în fața Serenei Williams în anul 2019.
„A fost un meci perfect, nu știu dacă o să pot egala o astfel de evoluție… am fost foarte aproape în turneul de la Melbourne, chiar dacă nu am reușit să câștig semifinala și să ajung în finală. Am fost mulțumită cum am jucat în Australia…
A fost extraordinar să o bat pe Serena Williams. Nu a fost un vis să câștig turneul de la Wimbledon, pentru că am crezut vreodată că o să câștig turneul, noi în România nu avem terenuri cu iarbă, dar a fost cea mai bună zi din viața mea. Nu m-am gândit că o înfrunt pe Serena, m-am dus pe teren și am încercat să dau ce am mai bun”, a explicat Simona Halep.
Jucătoarea din România a jucat deja un meci în Dubai, dar a pierdut partida din competiția de dublu.
În turneul de la Dubai, antrenorii vor avea voie să-și încurajeze sportivii din lojă. Vor fi permise chiar și indicațiile… prin semne.
Serena Williams a fost amendată în anul 2018 cu 17.000 de dolari, după ce antrenorul său,Patrick Mouratoglou, i-a dat indicații din tribună. Organizatorii au considerat că este comportament nesportiv. Acum, aceste indicații sunt considerate regulamentare.
„Nu știu ce să-ți spun. Sper să fie o experiență bună pentru noi, nu mi s-a mai întâmplat de la juniori. O să fie interesant.
O să fie ca la baseball, să fie cu semne?
Sunt prea obosită, ca să fac așa ceva.
Cum te relaxezi când ești obosită?
Îmi place să mă plimb pe străzi. Îmi place să gust din viața normală. Îmi place foarte tare mall-ul din Dubai, am fost deja acolo. Sper să am timp să mai merg acolo și în alte zile”, a declarat Simona Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER